Am pornit intr-o dimineata cetoasa de noiembrie spre o noua aventura in inima naturii. De data aceasta, cu gasca stransa de Mihaita pe carpati.org. Nu mai fusesem de vreo juma' de an cu carpatistii si imi era dor de o astfel de tura, in care intalnesti oameni diferiti, dar cu o pasiune in comun. E tot ce conteaza acolo sus, pe munte.
Imi doream sa urc si in Ciucas a doua zi si sa evadez nitel mai mult din Bucurestiul gri, asa ca am gasit cazare si am hotarat sa raman peste noapte in apropiere de Cheia. Planul de a doua zi a fost ruinat de prognozele meteo, care spuneau ca vor fi rafale de peste 50 km/h. Cand pui planul pe hartie, acasa, la caldurica, lucrurile par altfel, mult mai simple. Dupa o tura de 9h cu ceva vant, trezit cu noaptea in cap, parca situatia se schimba. Ideea e sa te simti bine si sa faci fix ce iti doresti in timpul tau liber, fara a atinge nu stiu ce palmarese. Sunt bune si ele pentru ego-ul nostru, dar cu masura. Asa ca a ramas pentru alt weekend Ciucasul, preferand sa ma odihnesc si sa ma relaxez in a doua mea zi libera de weekend.
Sambata, la 4:30 m-am dat jos din pat si la 6 porneam motorul, luand drumul Dnei Ghica-Petricani-Tunari-Balotesti si iesind cu chiu cu vai si cu ceva emotii din ceata densa, undeva spre Saftica, in DN1. Emotiile sunt din cauza caprioarelor care mi-au sarit in fata acum vreun an, fix pe sub culoarul de decolare/aterizare a avioanelor de la Otopeni. Am avut noroc sa ma aleg doar cu o ditamai sperietura, probabil si ele la fel. Asa ca pe acea portiune prefer sa conduc mai incet. M-am regrupat cu gasca la Mol-ul din Valeni, apoi la Man. Suzana, urmand sa lasam masinile in Cheia, la intrare pe Valea Neagra, pe partea stanga cum vii dinspre Valea Popii.
Traseul pe Fata lui Gherghel e marcat cu CR pana sus, la iesirea din padure, unde intalnesti BR, care vine din Pasul Bratocea, dand ocol prin partea sudica, Varfului Babes. Apoi, cel putin pana in Vf Grohotis, tinta turei noastre, marcajele au tot aparut pe bolovanii din poteca. Oricum, poteca e foarte clara pe culmile Grohotisului si nu prea ai cum sa te ratacesti. Sunt si stalpi, ici si colo, care iarna sunt de mare folos pe astfel de culmi intinse. Multe urme sunt facute de masinile de teren care urca, dupa cum am observat si de aceasta data, din Pasul Bratocea, ca apoi sa coboare in Valea Doftanei.
Grohotisul e o combinatie intre Baiului si Ciucas. Culmi domoale si intinse, cu iarba galbena, presarate ici si colo de formatiuni stancoase cu forme interesante. Pe fata Babesului e si ceva ienuparis si cred ca spre sfarsitul lui august e plin de afine.
In drumul nostru nu am vazut nicio urma de animal, in afara de cele lasate de un lup, am zis eu, undeva spre Vf Grohotis. Doar seara, la intoarcere, la iesire din Cheia, am zarit doi ochisori sticlosi la marginea padurii: era o vulpita tare sfioasa, pe care mi-as fi dorit mult sa o "prind" in poza, insa eram pe niste curbe stranse si nu prea aveam unde opri, si, in plus, sigur ar fi fugit, speriata.
Mai avusesem acum vreo 2 ani o tentativa de a ajunge in Grohotis. Era iarna, zapezile erau mari, eu nu aveam rachete de zapada, dar ma cam impingea curiozitatea sa vad macar cum debuteaza BR din Pasul Bratocea. Asa ca am pornit neconvinsa ca voi ajunge undeva, iar dupa vreo ora de inotat prin omatul neatins, am zis ca e mai cuminte sa ma intorc, mai ales ca dadusem de niste urme proaspete de ursache. Am inteles apoi ca nu as mai fi avut mult si as fi iesit in golul alpin. Iata ca de data asta s-au aliniat planetele si am reusit sa descopar mult doritul Grohotis, pe care il tot iscodeam din Baiului ori Ciucas.
Dupa vreo 10 minute de mers agale pe ulita din sat de pe Valea Neagra, am cotit stanga si am intrat in padure, urcand pieptis si destul de continuu, cu cateva mici portiuni orizontale, timp de 1h45', cu tot cu 2-3 pauze de respiro. Padurea ne-a primit cu un covor gros de frunze ruginii, copacii din ce in ce mai golasi facand loc razelor de soare matinal si oferind un spectacol relaxant. Apa nu gasesti in Grohotis, cel putin pe acest traseu, asa ca e bine sa pleci pregatit. Eu am luat cam multa apa, in final mi-ar fi fost suficienti 2 l.
Odata iesiti in golul alpin, peisajul s-a schimbat complet. In fata aveam culmi din Grohotis, in dreapta Vf Babes, care se distinge prin formatiunile stancoase asemanatoare celor din vecinul Ciucas si palcurile de conifere. Cerul azuriu si lipsa vantului ne-au oprit locului pret de vreo 15-20'. Parca nu as mai fi plecat de acolo!
Am continuat pe curba de nivel, prin sudul Babesului, pana am dat si de BR dinspre Pasul Bratocea. Noi am cotit usor stanga, incepand sa urcam in serpentine largi. La un moment dat, aparatul meu a dat semne de oboseala. Am crezut initial ca erau descarcate acumulatoarele din cauza frigului si a vantului. Insa acasa am realizat ca de vina era de fapt obiectivul, zoomul. Sper ca Mos Niculae sa fie darnic si perioada de garantie sa ma ajute sa rezolv mica mea problema, caci in vreo 15 zile am inteles ca ar trebui sa imi fie returnat si reparat. Pana atunci, o sa fac poze cu telefonul.
In drum spre Vf Grohotis ne-au depasit vreo 2 4x4 si ne-am intersectat cu un grup de baieti care se intorceau, probabil spre Pasul Bratocea. Dupa ce am mers pret de vreo doua ore pe culmea domoala, admirand muntii de jur-imprejur, am inceput sa intrezarim varful cel mai inalt al Grohotisului, pe care l-am atins dupa un ultim urcus.
Vantul a incercat sa ne puna oprelisti, batand cu strasnicie dinspre sud. S-a oprit abia la intoarcere, la fix pentru a mai putea zabovi si admira indepartarile luminate frumos de soarele de seara.
La baza Babesului, dupa regruparea gastii si o mica dezbatere asupra traseului de intoarcere, s-a hotarat de comun acord sa continuam pe aceeasi CR, pe unde urcasem, lasand varfuletul interesant si somptuos pentru o alta data. Era deja ora 16 si o abatere pe acest varf ar fi insemnat vreo 2h in plus.
Dupa o ultima privire inapoi, am inceput coborarea spre padure. Mai era nitel si incepea sa se lase intunericul. Grohotisul era deja cu capul in nori densi, care alergau destul de repede, probabil vantul incepuse iar sa isi faca de cap pe sus, pe culmi.
Prin padure ne-am rasfirat din nou, eu cu Laura impartasind tot felul de povesti si amintiri. Am scos frontalele caci deja se intunecase si trebuia sa urmarim CR de pe copaci, frunzele dese facand pe alocuri mai putin vizibila poteca. La un moment dat am facut stanga, pe un drum forestier care parea a face parte din traseu. Nu am coborat mai mult de 5' cand am realizat ca nu, nu era drumul cel bun. Am aflat mai apoi ca si el cobora tot in sat, insa fiind intuneric si neavand semnal la telefon in acea zona, am preferat sa ne intoarcem si sa cautam CR pentru a reintra in traseu. Nu vroiam nici sa ii alarmam pe restul. In vreo 15 minute am ajuns la lumina, in ulita din sat, unde restul gastii ne asteptau contrariati. Dar cum si in ce fel v-ati ratacit pe ultima suta de metri ... pai doar eu puteam sa ma inec la mal. Dupa inca 10 minute am ajuns la masini. Ne-am luat rapid ramas bun, fiecare dornic sa ajunga la locul sau de concluzii...eu la pensiunea la care eram cazata, ei in Valeni, la o farfurie calda si un pahar de vorba.
Seara, dupa ce m-am revigorat cu un dus cald si i-am anuntat pe cei dragi ca sunt bine, mi-am pus toate hainele din bagaj pe mine si am iesit pe terasa sa ma bucur de linistea satului si de lumina lunii argintii, tesand alte aventuri, pentru mai tarziu.
