Thursday, May 10, 2012

Notite de calatorie de prin Mtii Mehedinti si Mtii Cernei

De cand auzisem numele de Zascolul Arjanei si vazusem fotografii cu acel picior stancos dar si cu peisajele pastelate de pe dealurile ce flancheaza Valea Cernei, dorinta de a ajunge pe acele meleaguri devenea din ce in ce mai aprinsa. Baile Herculane a fost statiunea studentiei mele. Am cateva amintiri placute legate de ea si de dormitul la cort pe malul Cernei sau in Grota Haiducilor :)). In Parcul National Domogled si pe interesanta carare a “matzei” - cum bine intituleaza Criss, la un moment dat, Poteca Pisicii - pasisem prima oara in luna ianuarie a acestui an. Dar prin restul mirificilor munti ai Cernei si Mehedinti inca nu colindasem.



Tura lui Mugurel de pe carpati.org era ocazia mult asteptata de a ajunge in acesti munti, pe trasee mai mult sau mai putin marcate, si nu vroiam sa o ratez, asa cum se intamplase acum un an cu tura lui Claudiu din aceeasi zona. Poate e mai bine ca s-a intamplat asa, caci timp de un an de zile am mai capatat experienta si am realizat ca turele de weekend la distanta mare nu sunt imposibile, mai ales cand au loc in perioada unor sarbatori legale cand poti incropi o mini-vacanta cu cele cateva zile libere de care beneficiezi. Ramanea sa ne asiguram ca putem pleca mai devreme vineri, pentru a ajunge la ore rezonabile si a ne putea odihni (pierdutul orelor de noapte nefiind tocmai punctul nostru forte) si  ca putem sa ne luam ziua de 30 aprilie liber.

Pe masura ce se apropia ziua plecarii, certitudinea ca ne vom putea lua libere se contura tot mai bine, insa a reusit sa apara o mica problema, care nu ne-a dat totusi planurile peste cap: am aflat ca in ziua de vineri nu circula niciun tren pe ruta Bucuresti-Herculane. Am gasit niste variante de backup (tren pana in Filiasi/Craiova + legatura spre Herculane), dar am ales-o pe cea care ni se potrivea cel mai bine (masina mica). Pana la urma tot raul spre bine, caci i-am putut in final lua cu noi si pe Andreia si pe Stefan si le-am facut o bucurie alor mei, trecand pe la ei si luand-o cu noi si pe mama, la intoarcere. Bineinteles, hotarasem asta inainte de a porni la drum, pentru a nu incurca pe nimeni.

Iata programul plin al mini-vacantei noastre, cu cate 8-10 h petrecute in natura, fie ca au fost de mers lejer, mai rapid, popasuri mai lungi sau mai scurte, prin racoarea padurilor sau in arsita soarelui.

Sambata, 28.04.2012: au fost inversate traseele de sambata si duminica, pentru a avea o tura mai usoara in prima zi, avand in vedere ca majoritatea participantilor aveau sa ajunga la ore tarzii in noapte. Traseul ales a fost: Motel Dumbrava – Crucea Ghizelei – Balta Cerbului – Cheile Tasnei – Motel Dumbrava.

Duminica, 29.04.2012: Pasul Mehedinti – Varful lui Stan – Poiana Beletina – Crovul Mare – Cheile Tamnei – Valea Cernei.

Luni, 30.04.2012: Motel Dumbrava – Catun Dobraia – Poiana Lunga – Vf Biliana – Zascolul Arjanei – Saua Prislop – Catun Dobraia – Motel Dumbrava.

O harta utila am gasit si aici. Dar tot mai bine e sa mergi cu cineva care cunoaste traseele, existand portiuni nemarcate.

In traseu intram in jurul orei 8 si ne intorceam in jurul orei 18.00. Vremea a fost perfecta. Mai bine de asa nici ca se putea. Sau poate se putea, dar nu vreau sa maniez zeii si astfel ma declar multumita.

E normal ca intr-un grup mare de oameni cu firi diferite sa mai apara si mici discutii. Dar, in ciuda unor maruntisuri (i.e. comentarii, razletiri de grup, neparticipare la unele trasee din cauza unor mici probleme tehnice), atmosfera din fiecare zi a fost pe masura asteptarilor. Eram nerabdatoare sa ii revad pe carpatistii pe care ii cunosteam si curioasa sa ii cunosc pe restul. Imi plac mult turele pe carpati caci ne strangem oameni cu aceeasi pasiune si mergem pentru munte, respectand niste reguli tacite, legile muntelui si chit ca avem conditii fizice diferite, reusim sa ne adaptam unul altuia, lasand fiecare de la noi – mai mult unii, mai putin altii.

Fiecare traseu a fost diferit, avand frumusetea sa. In prima zi mi-a placut mult verdele padurilor pus in evidenta de lumina soarelui matinal, dar si racoarea de care am avut parte, mergand mai mult prin paduri de foioase. Ciresul amar inflorit si solitar dinspre finalul turei si Cheile Tasnei au fost ciresele de pe tort - tortul sora-mii, la care ma gandeam, caci plecasem de acasa exact de ziua ei :).

A doua zi am avut parte de nitica adrenalina. Si asta mi-a pus sangele in miscare. Florin, din motive pur tehnice, nu a mai putut participa, asa ca am trecut la volan pentru a duce una din masini la locul de sosire din traseu, pentru a transporta soferii la masinile de la punctul de plecare in traseu – incepusem ziua super, placandu-mi la nebunie sa conduc. Branitele inierbate si pline de grohotis care au urmat mi-au facut picioarele sa se cam bataie, dar catararea finala mi-a dat fiori de mult uitati. Abia asteptam sa ii povestesc lui Florin. Apelurile pierdute de la el (nu am prea avut semnal pe tot parcursul turei) mi-au confirmat faptul ca si-ar fi dorit sa fie si el alaturi de noi. Dupa ce i-am povestit si aratat poze am hotarat sa revenim, daca sortii (si vremea) ne-or fi favorabile, de Vinerea Mare (Sf Paraschiva), sa incercam varianta celor mai cutezatori, atunci cand muntele va imbraca straie mult mai colorate. Si ca sa fim chit, va trebui sa ma duca si el pe mine la cascada Vanturatoarea, o superba cadere de apa la vreo 1h 30' de Valea Cernei.

Daca Stan mi-a dat cele mai multe emotii, Arjana era cea pe care imi doream cel mai mult sa o vad. De fapt nu chiar pe ea, ci piciorul ei! Cel pe care unii il aseamana cu Piatra Mica din Piatra Craiului. Au fost pasaje mult mai expuse decat cele de pe crestele lui Stan insa existau prize foarte bune si chiar mai multe variante de a aborda aceeasi portiune de traseu. Am avut emotii, insa unele pozitive, care nu ma impiedica sa revin si alta data. In plus, cu timpul, experienta creste, iar nesiguranta incepe sa dispara putin cate putin.

E bine de stiut ca apa pe traseu nu exista, decat la inceputul si finalul sau. In prima zi, am avut un izvor undeva la vreo 2 h de la intrarea in traseu (un izvor destul de firav la care am intarziat destul de mult pana ne-am completat fiecare bidonasele si unde ne-am intersectat cu un personaj interesant, care sustinea ca iarna prefera sa nu mearga pe munte caci transpira si poate raci). Spre final, pe masura ce te apropii de Cheile Tasnei, apar paraiase reci de munte, numai bune de gustat. Am umplut si noi un bidon cu apa din paraul care trece prin Poiana Tasnei (un loc numai bun de campat) si am testat pentru prima oara o pastila de purificat apa. Auzisem ca ar avea gust pronuntat de clor insa nu mi s-a parut nimic exagerat (poate si din cauza ca inca ma mai resimteam dupa raceala de 2 saptamani si inca nu imi revenisera gustul si mirosul complet).

In traseul de a doua zi exista un izvor captat imediat deasupra Pasului Mehedinti, dupa ce urci panta inierbata si te inscrii pe poteca, la dreapta. Spre final exista vreo 2 izvoare captate in padurea de sub Cheile Tamnei, la vreo 10-15 minute de DN.

Pe traseul din a treia zi exista un izvor captat la vreo 1h de la plecare in traseu (prin catunul Dobraia, inainte de a ajunge la bisericuta) si apoi nu mai e apa deloc. La intoarcere ai acelasi izvor, caci de la bisericuta pana in Valea Cernei, la motel Dumbrava, traseul este comun.

M-am convins inca o data ca muntele este fermecator in fiecare perioada a anului: primavara, cand te imbeti de parfumul florilor de pe poieni sau din pomi fructiferi, vara, cand ai parte de zile lungi si de multe fructe, toamna, cand culorile pastelate vrajesc si ochiul celei mai putin romantice persoane, iar vremea e ceva mai stabila decat vara, sau iarna, cand zapezile iti amintesc de copilarie si cand racesti, dupa mine, cel mai greu. Daca ar fi sa aleg o perioada anume de mers pe munte cred ca mi-ar fi tare greu sa ma decid. Cum inca am vii amintirile din aceasta tura, as spune aprilie-mai, cand natura e plina de culoare si viata, incarcandu-te de energie si veselie.

Pentru mai multe imagini, albumul meu foto complet se afla aici. Pentru mai multe info tehnice, mi s-au parut utile si impresiile Cristinei (din comentariile de final de tura) si cele 2 jurnale ale lui FlorinM (1 si 2).


P.S. O melodie pentru toti iubitorii de munte, care mi se pare ca se potriveste cu verdele crud al primaverii :)

No comments:

Post a Comment