Monday, May 13, 2013

Prin Ciucas, la inceput de mai

E atat de placut cand saptamana de lucru e scurta, cand prognozele meteo se anunta foarte bune, iar dorul de duca incepe sa iti dea tarcoale pe masura ce te apropii de weekend! Desi planul era sa stam acasa, ca de doua weekenduri tot pe drumuri eram, nu am rezistat sa nu fugim din nou spre munte, de data aceasta in Ciucas. Aveam un chef nebun de plimbare, de Ciucas, dar in special imi doream sa fac traseul la care ne gandisem asta-iarna, dar pe care nu l-am putut face din cauza zapezii foarte mari si a echipamentului incomplet (rachete): toata culmea Zaganu-Gropsoare-Chirusca-Bratocea, facuta in 2 zile. La un moment dat cochetasem cu ideea de a sta la cort, undeva prin preajma Izv. Hotului, insa ne-am dat seama ca, de fapt, vrem sa urcam cu bagaj lejer (eu mi-am luat rucsacelul de tura de o zi). Cel mai mult cantarea apa (am luat cate 3 l).  Nimic organizat din timp. Ne-am hotarat joi spre vineri, iar vineri am sunat la cabana Ciucas pentru rezervarea unei camere, norocul surazandu-ne (probabil pentru ca acela era primul weekend de dupa mini-vacanta de Paste si lumea inca nu se ingramadea sa mai plece de acasa).


Am plecat la drum pe la vreo 6, iar la 9 eram deja echipati si intrati in traseu (nesperat de liber drumul), dupa ce lasasem masina langa poarta hotelului Zaganu (in interior, parcarea se pare ca ar fi 2 lei/ora, cam scump, in caz ca anuntul e real). De la hotel Zaganu ne-am intors pe strada pe care intrasem din drumul national, intrand la un moment dat spre stanga, pe langa Manastirea Cheia. Aveam sa urmam CR pana la cabana Ciucas, o portiune, la inceput, pana sus pe Culmea Buzaianu, ea mergand in paralel cu BA, cea care duce in Poiana Valea Stanei. Ulita din stanga manastirii ne-a scos in drumul national, putin mai sus de indicatorul de peste drum care iti arata directia pentru ambele trasee, CR si BA. Am pornit hotarati, bucurosi de racoarea diminetii, insa ne-am poticnit nitel, caci la inceput marcajul e cam slab, atunci cand treci prin padurea de copaci uscati. Am regasit marcajul, poteca facand usor dreapta si incepand sa urce dupa ce traverseaza un drum forestier. Ca de fiecare data, la inceput de drum simt nevoia sa ma hidratez mai intens si obosesc mai usor, pana imi gasesc ritmul de mers. Apoi totul devine o placere. Mai ales cand poteca prin padurea linistita si racoroasa devine tot mai clara si larga, purtandu-ti pasii spre locuri nemaiintalnite si de mult visate.


Chiar daca vineri seara, dupa program, ma incerca o urma de scepticism cu privire la dramul de energie pe care l-as avea a doua zi, cand va trebui sa ma trezesc mai devreme decat in zilele de munca, stiam ca odata porniti la drum gandurile si sentimentele - sa le zicem negative - vor disparea ca prin minune, lasand loc bunei dispozitii si a chefului de plimbare si relaxare in mijlocul naturii. Primele bonusuri au fost cele 2 bufnite zarite pe crengile copacilor, chiar pe marginea potecii. Ne scrutau curioase, dar foarte linistite. Si-au luat zborul tacit lasand in urma lor o amintire.


Dupa vreo ora si jumatate de la masina am ajuns in poiana Zaganu, inundata de flori galbene de papadie, in care se afla si stana binecunoscuta, inca parasita dupa sezonul rece. De altfel, singura turma de oi pe care am vazut-o in Ciucas a fost pe Culmea Albele, pe piciorul care coboara spre Izvorul Hotului, din Saua Gropsoarele.


Un pic mai sus de stana am facut popas sa ne dam cu crema de soare si sa mancam un baton de ciocolata, caci urma un urcus sustinut pana in Curmatura Zaganu. Traseul acesta mi s-a parut oarecum asemanator cu cel ce urca pe la Muntele Rosu, spre zona “La Rascruce”: padurea, poiana de unde se intrevad o parte din stancariile Zaganului, dar si orizonturi mai indepartate spre Grohotis, in partea opusa, sau poteca ce serpuieste lin pe curba de nivel, inainte de urcusul pana in curmatura.


De la stana, in mai putin de jumatate de ora eram sus, in curmatura, de unde puteam admira, spre est, valea Buzaului pana spre culmea domoala a muntilor Siriu, iar spre vest, valea Teleajenului, pana spre muntii Grohotis.


Am facut un popas de cateva capsuni (de la pachet), apa inca rece si poze printre florile de Ciubotica Cucului. La inceput am crezut ca asta fusese tot urcusul, insa mai aveam de urcat nitel printre stancariile Zaganului, care abia acum incepeau sa rasara. Poteca serpuieste pe curba de nivel, urcand foarte domol, fiind strajuita in dreapta de un perete stancos impresionant, cu forme rotunjite, specifice masivului, iar in stanga de abrupturile Zaganului.
 

In vreo 10 minute aveam sa ajungem intr-un punct de belvedere, de unde am putut admira satul Cheia, cabana Muntele Rosu si culmile Grohotisului, crestele inca albe ale Bucegilor sau Tiglaile Ciucasului. Pe urmele noastre mai pornisera inca 2 persoane, pe care le vazusem ceva mai devreme, in poiana Zaganu si cu care aveam sa ne intalnim prin zona "La Rascruce", ei coborand probabil spre Muntele Rosu.


In alte 15 minute eram sus, in Saua Zaganu. Timpii pe care i-am specificat sunt aproximativi, caci ritmul nostru a fost unul lejer, bucurandu-ne de fiecare moment al acelui inceput de weekend.


Florile pe care le tot intalneam si care se diversificau pe masura ce castigam altitudine ma tot faceau sa ma opresc si sa fac poze, de aceea preferam sa merg in spate.  Era o tura in doi, mergeam in ritmul nostru, cu gandurile noastre, sau schimband din cand in cand impresii, mai departe sau mai aproape unul de altul, dar incercand sa ramanem unul in raza vizuala a celuilalt. Ne relaxam impreuna, dar totodata fiecare in stilul sau. Stiam ca aveam toata ziua inainte si nu aveam absolut niciun motiv de graba.


Ma bucuram atat de mult de tot ce ma inconjura, ca si cum nu as mai fi fost de foarte mult timp pe munte. Ma simteam foarte fericita si imi doream ca ziua sa nu se termine prea curand! Simteam ca tot muntele e doar al nostru, atat de multa liniste si calm era in jur.


Imi aminteam altfel zona stancoasa a Zaganului, Podul de Arama in special. Stanca pe care trebuie sa o urci pentru a cobori in poteca de dincolo de ea sau sa urci pe stanca unde e inregistrat Vf Zaganu ramasese in amintirea mea mult mai “spalata” ca acum, cand am urcat-o fara niciun fel de greutate, parand mult mai erodata si plina de trepte sapate in ea.


De aici ne-am cocotat si pe Vf Zaganu, in premiera, nu ca am fi avut de vazut mai mult decat vazusem pana acum (poate doar din alta perspectiva), ci pentru a ne satisface o curiozitate mai veche – sa vedem cum e si pe “bolovanul” acesta. Pe urcare e mai usor decat pe coborare, asa ca la intoarcere am folosit tehnica descatararii si, pe alocuri, cea a celor “1000 de fire de iarba” pe care le foloseam pentru a-mi tine echilibrul pe panta inclinata.


Poteca a continuat la fel de lin, pe curba de nivel, lasand in dreapta Turnul de Arama, imposibil de ratat, datorita “motzului” din varf, oprindu-se in zona “La Lanturi” – o portiune stancoasa usor expusa, asigurata cu o bucata de cablu, care am remarcat ca era in continuare in stare buna.


Ma gandesc ca trebuie sa fii foarte neatent ca sa ti se poata intampla, totusi, ceva in acea zona. Nu este pe atat de speriat pe cat pare poate din anumite fotografii. Recunosc ca la inceput am avut emotii, recunosc ca si acum am preferat sa tin cateva degete pe cablu pentru un maxim de confort psihic, insa nicidecum nu a existat vreun moment de panica, pentru ca nu e cazul – bucata respectiva de stanca are aderenta foarte buna si daca esti atent la pasi, poti la o adica sa mergi fara sa te tii de cablu (nu e totusi Brana sau grohotis cu care sa risti sa o iei la vale… ). Oricum, am observat ca pe masura ce castigi experienta, anumite temeri se estompeaza sau chiar dispar, facandu-te sa te bucuri mai mult de traseu si sa iti fie teama mai putin (sau macar ea sa devina o emotie pozitiva, care sa te faca sa fii in garda, atent, dar nicidecum sa te pierzi cu firea).


Dincolo de zona “La Lanturi”, poteca draguta continua pana sub valcelul scobit in munte, care te scoate, dupa vreo 15 minute de urcus sustinut, in culme, iar de aici, in scurt timp ajungi in cel mai inalt punct al culmii Zaganu-Gropsoare, Vf Gropsoarele (1883m).


Culmea Gropsoarele e impanzita de tufe de afin, asa ca e un deliciu sa petreci aici o zi de vara. Mi-am tot zis sa revin in luna august sa ma satur de afine. Poate se va intampla, eventual cu stat la cort, sus in culme ca sa ma bucur de inceputul si sfarsitul spectaculos al unei zile; eventual in perioada Pleiadelor.


Fiind deja trecut de ora pranzului, dupa cei aproximativ 1000 m diferenta de nivel, stomacul incepea sa isi ceara drepturile asa ca am gasit un loc de popas, mai jos de varf, unde am scos tot felul de bunataturi din rucsac, incheind pranzul cu un ceai la spirtiera.


Dupa aproape o ora de leneveala, cand soarele incepuse sa dogoreasca mult prea puternic si riscam sa adormim in iarba , printre gazele care ne invadasera, am strans randurile si am pornit usurel la drum, mai departe, spre “La Rascruce”. Se vedeau din ce in ce mai multi turisti, majoritatea venind dinspre Muntele Rosu. Pe varf mai erau 2 baieti care ne-au ajuns, la un moment dat, cand coboram spre saua Gropsoarele si cu care am intrat in vorba, fiindu-ne companioni pana la cabana Ciucas, ei continuand, mai departe, spre Muntele Rosu, prin Valea Berii.


Tot cautand cu privirea zona Izvorului Hotului (pe unde citisem ca se poate cobori in Vama Buzaului, ajungand la Urlatoare si apoi la Pescarie) am gasit un petec de zapada stingher, iar in jurul sau o multime de branduse.


Coborand pe Culmea Chirusca ne-am amintit de iarna lui 2012 cand ne-am ratacit atat de ciudat, coborand gresit pe Culmea Piatra Laptelui.


In mai putin de o ora de facut slalom printre braduti si jnepeni, traversand padurea de conifere care in continuare are un aer misterios pentru mine si care imi place mult de tot, am ajuns in poiana in care se afla si cabana Ciucas, unde excursia pe ziua de sambata se incheia, mai repede decat ne asteptam.


Dupa ce ne-am cazat si facut un dus , am coborat sa mancam o ciorba. Surpriza serii a fost gasca vesela si simpatica a Laurei cu care nu ne venea sa credem ca ne intalnim, o parte din ei fiind cazati in cabana, o parte stand la cort. Asa ca seara s-a incheiat tare frumos, la depanat de povesti.

A doua zi ne-am revazut la micul dejun cu o parte din ei, cei care fusesera mai harnicuti, urmand sa ne despartim, caci noi ne intorceam pe unde venisera ei, cu o zi inainte, prin Culmea Bratocea.

Pe la ora 10 am parasit cabana, tinand traseul CR pana in Saua Tiglailor (prin spatele Tiglailor Mari, din saua cu indicator, unde se desparte BG de CR, noi am facut stanga).


Indicatorul ne arata 1 ¼ h pana in Saua Tiglailor, insa noi am reusit sa facem doar ½ h, si tot cam atat din sa pana pe varful Ciucas (1954m).


Pe varf era liniste, o liniste de dinainte de furtuna, ma gandeam eu, zarind norii care se stransesera deasupra muntilor Buzaului si care veneau spre noi. Vantul batea ceva mai tare decat in ziua precedenta si desi plecasem in maieu cu gandul sa nu ma mai bronzez “tractoreste”, am pus dintr-o data pe mine si polarul si geaca pentru a ma incalzi.  Aveam in curand sa renunt la ele, cand am inceput sa coboram.


Dupa ce am salutat inca o data frumoasele Tiglai, masivul Penteleu din departari si am cuprins intr-o ultima imbratisare tot Ciucasul, am pornit la vale, in pas sprinten, pentru a-l ajunge pe Florin din urma. Asa ca mi-am mai doborat un record, reusind sa fac mai putin de 15 minute pana in sa.


De aici, traseul nostru devenea unul lin, pe curba de nivel a Culmii Bratocei, dandu-ne voie sa ne bucuram din mers de privelistea inconjuratoare.


Am intalnit o multime de lume care venea dinspre Pasul Bratocea, cam pe tot parcursul drumului. Asa ca, desi eram doar noi doi, nu ne-am simtit deloc singuri sau stingheri prin acele locuri. Ma bucuram ca in sfarsit ajungea si Florin pe aici. Eu mai fusesem in tura de acum doi ani , alaturi de o mana de carpatisti, intr-o zi capricioasa de iunie.


Pe partea nord-vestica a masivului inca se mai intalneau cateva petice de zapada si automat petice de poiana colorate de violetul branduselor. Din cand in cand, acolo unde mai rasarea cate o stanca, puteam vedea si gentiene sau Ciubotica Cucului.


In vreo 2 ore am ajuns in apropierea stanii de deasupra Pasului Bratocea, unde am facut popas de pranz, scotand ce ne mai ramasese prin rucsac, inclusiv bucatelele de carne pastrate de la masa de seara, de la cabana, cand nu putusem dovedi platoul.


Din Pasul Bratocea ne gandisem sa urmam BA+CA care aveau sa ne duca prin Cheile Cheitei, la hotel Zaganu. Apoi ne-am razgandit si am zis sa urmam doar BA si sa ne mai orientam la fata locului, amintindu-ne de un drum forestier care duce in sat. Dar cum planul de acasa nu prea se potriveste cu cel de pe munte, dupa prima portiune de BA, la vreo 10 minute de mers pe drumul national, am reiesit in drum, acolo unde incepe seria de serpentine stranse si de unde nu am mai reusit sa dam de continuarea traseului BA. Putin dezamagiti , am hotarat sa mai mergem putin pe drum , incercand sa mai cautam BA la urmatoarea curba. Insa nu a mai fost cazul, caci o masina a oprit intrebandu-ne daca vrem sa ne ia. Minunat! Au fost foarte draguti caci nu au vrut sa ne ia niciun ban si ne-au lasat acolo unde traseul BG iese in drumul national, dinspre hotel Zaganu, in dreptul drumului care urca spre Muntele Rosu. De aici, in mai putin de 10 minute aveam sa ajungem la masina, bucurandu-ne de ultima portiune de padure racoroasa.


Fusese un weekend nesperat de placut, cu vreme si voie buna, cu oameni draguti pe care ii revedeam sau cunosteam pentru prima oara, asa cum se intampla mereu pe munte.

Pana la o viitoare drumetie, voi visa frumos si voi evada din cand in cand prin muntii dragi, cu ajutorul jurnalelor de calatorie sau a amintirilor in imagini, ale mele, sau ale altor oameni pasionati de natura.

O vara plina de drumetii sa avem si sa ne intalnim, pe cat posibil, pe cararile muntilor!

3 comments:

  1. Citeam acum ce ai scris despre partea "La Lanturi" si pot zice ca desi am facut traseul de multe ori ieri a fost singura data cand m-am temut ca voi avea rolul principal in adaptarea Pravale Baba. Nu ma mai tineau genunchii deloc deloc si imi ziceam: "Halal Andreio, pe aici treceai la 12 ani fara probleme :)"

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) pai cred si eu dupa urcusul de pe Valea Paraului Sterp. M-am amuzat la comentariul tau de pe carpati :D pentru ca si eu la Tabla Butii ma uitam neincrezatoare catre culmea Zaganu-Gropsoare si ma gandeam ca dupa 6h ne asteapta un urcus cu o dif de nivel de vreo 1300 m :D. Dar am biruit, nu? :D A fost chiar misto! Am meritat mancarea buna a Dlui Bucurescu!

      Delete
    2. ciorba aia de fasole a sters amintirea a juma' din diferenta de nivel :)

      Delete