Sarbatorind 1 Decembrie la inaltime

"Cine nu crede in magie nu o va descoperi niciodata"

Anul acesta, zilele de Sf Andrei si 1 Decembrie au picat in weekend, insa eu tot mi-am incropit o mini-vacanta avand inca 2 zile de concediu suplimentar de luat in acest an. La inceput eram indecisa unde sa merg, insa m-am activat instant cand am vazut turele propuse de Vio pentru Prietenii Naturii. Asa ca m-am mobilizat rapid, am gasit cazare in Cisnadie, m-am inscris la actiunea caritabila de sambata si la tura aniversara de duminica, 1 Decembrie. Ma tot atrage aceasta zona, o fi vreo chemare a strabunilor?! (bunicul era din Blaj...). Era cazul sa sparg gheata odata, nu mai fusesem pe munte de cateva luni bune. Tot ce s-a intamplat in viata mea a luat sau a inghetat in mine dorul de munte. Nu imi mai spunea nimic. Incet, incet, l-am regasit. Multumesc Universului ca a tesut itele potrivite si mi-a adus atata magie in viata! Stiu, si eu am cumparat acel "bilet", nu am stat cu mainile incrucisate.

Am gasit o pensiune tare draguta, intr-o zona linistita a Cisnadiei, la nici 20 de minute de Sibiu. Seara am petrecut-o cu cuplul gazda, de varsta mea, tare primitori, ne-am imprietenit pe loc. Astfel ca m-am hotarat si pentru la iarna ce sa fac si unde sa stau.

Sambata am fost in satul Mag, care tine de Saliste, pentru a duce ajutoare materiale unor familii defavorizate. Oameni cu probleme adevarate de sanatate, care totusi aveau puterea sa zambeasca si sa fie optimisti. M-au impresionat, mi-au oferit un exemplu, m-au facut sa inteleg cat noroc am si cat de binecuvantata sunt cu tot ce viata imi ofera. Am ramas in legatura cu persoana de contact din sat, pentru a mai aduce ceva cand revin. E ultimul sat din zona, la marginea caruia exista un lac cu acelasi nume, cu egrete, rate si lebede. Ma bucur ca am mai descoperit un colt din tarisoara noastra. Si ca am putut oferi si eu putina bucurie.

Dupa actiune urma sa urcam in Poiana Soarelui, un platou cu belvedere asupra Marginimii Sibiului, insa norii erau mult prea josi, plouase si nu prea avea sens. Ne-am despartit si a ramas sa ne vedem o parte din noi a doua zi, in excursia aniversara de pe valea Sadului. Era abia ora 15 si ma bucuram pe de alta parte ca mai am atata timp din prima zi. Cum masi era incredibil de dirty dupa drumul facut seara, la venire, prin spatele Coziei, pe unde se lucreaza la o bucata noua de autostrada, pe o portiune de 10 km cu namol, drum superb, de altfel, am decis sa merg in Sibiu, sa o spal. In timp ce asteptam la spalatorie, am vorbit cu Ralu si a ramas sa ne vedem dupa, la Dumbrava. Am stat impreuna cu ea si Happy pana s-a intunecat, taman bine sa pot merge sa vad centrul vechi luminat de sarbatori. Nu am avut noroc, era aglomerat, nu am gasit loc de parcare, dupa ce m-am invartit vreo 40 de minute, asa ca am lasat-o pe alta data. Se juca si o piesa de teatru cu Marius Manole. Ce tare, ce coincidenta, insa si pe asta am lasat-o pe alta data. Cred ca totul are un sens, nimic nu e intamplator. Mi s-a dovedit inca o data. Pentru ca ce avea sa urmeze a fost magic.

A doua zi a venit cu niste nori josi, care s-au risipit ca prin minune cand am intrat noi in traseu, undeva la ora pranzului. Asa sunt turele de duminica ale sibienilor mei dragi, mai de relax. Ne-am intalnit in centrul Sadului, de unde am pornit spre Valea Pinului, undeva dupa o pastravarie mare. Traseul nu e marcat, urca la Vf Capra, trece prin cateva paduri si poieni cu colibe si stane, e tare pitoresc. Se vedea putin si din Vf Prejba al Muntilor Lotrului. Dupa varf am coborat la stana de sub el, baietii au facut foc in soba si am sarbatorit ziua cu tot felul de licori si bunatati aduse de fiecare. S-au spus bancuri, am depanat amintiri, ne-am cunoscut mai bine, m-am legat mai tare de ei. A fost o tura numai buna pentru a reincepe mersul pe munte, undeva la vreo 5 h, cu vreo 6 km si diferenta mica de altitudine (nu stiu daca or fi fost 300 m). Cand eram pe varf, m-am retras sa ma schimb de bluza transpirata si am ramas pentru cateva momente doar eu cu muntele si linistea naturii. M-am simtit din nou "continuta". Simteam ca dupa atata deriva apartineam unui grup, unui loc. Ma bucur ca am reluat intalnirile cu grupul lui Vio, dupa atatia ani de pauza si de distanta.

M-am despartit de ei cu lacrimi de fericire in suflet, nu de tristete. Pentru ca deja imi facusem planuri pentru a-i revedea. Multumesc, oameni dragi, ca existati in viata mea! Sper sa fie pe termen cat mai lung.

Luni am trecut pe la scoala unde preda Vio sa ii las plasele ramase pentru actiunile caritabile urmatoare si apoi m-am asternut la drum, clasic, pe Valea Oltului, ca sa ajung si eu acasa ca oamenii normali, pe lumina :)). A fost un drum lin, am ascultat muzica, m-am gandit la tot ce mi s-a intamplat in acele zile si la ce va mai fi.

Cu acest mini jurnal de bord am spart gheata si aici. S-au intamplat multe in cei 5 ani de absenta. Cu bune si rele. Dar tot raul e mereu spre bine. Dalai Lama avea o vorba: "Atunci când crezi că totul merge pe dos, în viața ta încearcă să pătrundă o minune!". Asa ca am lasat usa deschisa...

Salvez si aici cateva imagini de pe munte: