Pe carari de munte

Poate lucrurile pe care le voi scrie treptat aici ar fi trebuit spuse undeva la inceput, acolo unde e conturat profilul, insa m-am gandit ca e mult mai interesant sa cunosti o persoana treptat, prin intermediul celor scrise, a experientelor descrise, e mult mai captivant sa citesti printre randuri, decat sa iei totul de-a gata, iar scopul acestui blog ar fi de fapt sa impartasesc cu voi, cei care aveti putintica rabdare sa zaboviti aici si sa ma cititi, tot ceea ce m-a fascinat, bucurat si facut fericita si poate sa va ofer ceva util spre citire.

Asaaa ... va intrebati poate, ok, dar de ce am intitulat aceasta povestioara "Pe carari de munte"... pentru ca aici vroiam de fapt sa ajung de la bun inceput, doar ca pentru mine inceputul e mai greu ( :D ) iar acesta este un preambul la ce va sa fie spus aici.

De mica am indragit tot ce inseamna munte si de-a lungul timpului am observat ca el este una din constantele existentei mele efemere, el e cel care imi ofera liniste, atunci cand viata tumultuoasa din oras ma oboseste, sau cel care imi face inima sa tresare de exaltare pentru toate lucrurile pe care e dispus sa mi le dezvaluie atunci cand sunt in mijlocul lui, atata timp cat, evident, ii respect legile, caci, asa cum spunea cineva, "Legea muntelui nu are recurs".

Asadar, iubesc muntele cu tot ce inseamna el: locuri si peisaje, fie ca sunt piscuri golase sau impadurite, fie ca e iarna, vara, toamna sau primavara, oamenii, caci ei sunt cei care sfintesc locurile, si intr-adevar oamenii de munte sunt atat de deosebiti prin simplitatea si uneori puritatea lor sufleteasca, obiceiurile si traditiile care din pacate se mai pastreaza doar pe anumite meleaguri. Si pentru a le lua cu mine si a le revedea atunci cand nu pot fi in mijlocul lor, imi place sa le fotografiez, sa fur putin din atmosfera traita, pentru mine dar si pentru cei care impartasesc aceeasi pasiune cu mine si nu numai...

Poate faptul ca am copilarit o buna bucata de timp intr-un satuc de la poalele unui munte mi-a insuflat acest sentiment puternic pentru ceea ce inseamna munte si admiratia permanenta pentru toti cei care iubesc in felul lor si ocrotesc muntele. Daca ar fi sa aleg pe cineva ca exemplu in viata nu as putea neaparat da un singur nume, ci ar fi toti cei care au reusit sa isi indeplineasca visele pe cat posibil prin propriile forte. De ce spun asta...pentru ca acesta este un hop peste care incerc sa trec, sa am curaj sa imi indeplinesc anumite vise care uneori nu fac casa buna cu realitatea. Uneori e bine sa te lasi dus de val si sa iti asculti instinctul si acel feeling ca e bine sa procedezi intr-un anumit fel, alteori e bine sa mai asculti si de vocea ratiunii...

Pana una alta ma voi rezuma la a va impartasi din micile mele experiente, uneori presarate cu mici peripetii, caci o calatorie fara peripetie nu e la fel de memorabila, zic eu...

Alors, sa purcedem pe carari de munte, printre fagi ori brazi, pe pajisti alpine si prin jnepenis, spre varfuri semete, prin soare, ploaie, viscol, in pasi de doi sau alaturi de mereu binevenitii prieteni!