Februarie insorit pe Clabucetul Taurului

Asa cum mi-am propus sa fac in acest an, adica sa spun cat mai putin “NU” provocarilor si ocaziilor de a iesi la munte, in oras sau de a face orice altceva decat ceea ce fac intr-o zi de rutina, am spus “DA” invitatiei lui Dan de a trage o fuga pana la munte. Eram foarte incantata ca si Florin era “in the mood” pt o iesire si pentru putina miscare in aer liber. Era, de asemenea, si o buna ocazie de a ne cunoaste live cu Dan, asa ca, zis si facut! J

Dan mergea la ski iar noi ne-am gandit sa facem un traseu pana pe Clabucetul Taurului cu plecare din Predeal si intoarcere prin Azuga, mai ales ca vremea se anunta insorita si calduroasa (8 grade Celsius spre pranz!). Multumiri carpati.org si blogului de calatorii al Alexandrei de unde ne-am inspirat pentru aceasta tura, dar si meteoblue.com care pare destul de fidel realitatii. Harta nu aveam cu Mtii Baiului (din care face parte si Clabucetul Taurului), asa ca am listat descrierea traseului de pe carpati.org desi, din cate citisem, nu era nimic dificil (tineam TA din Predeal pana la Clabucet Plecare, apoi pana la cabana Garbova, o mica abatere pana pe Vf Clabucetul Taurului si apoi intoarcere in acelasi TA pana jos, in Azuga).

Am facut ca de obicei bagajul de cu seara, sandwichurile si putin ceai stiind ca a doua zi urma sa ne trezim pe la 4 ca sa fim (macar la prima intalnire :D) punctuali, adica la 5, la Dan (urmand sa mergem cu masina lui).

Drumul a fost calm, am ascultat muzica, am povestit incercand sa ne cunoastem mai bine (caci, de data aceasta nu aveam sa stam prea mult impreuna si singurele ocazii de a comunica erau cele din masina, pe drumurile de dus si intors).

Cand am ajuns in Predeal (in jurul orei 8) era destul de pustiu (lumea inca nu se trezise, mai ales ca era o zi de duminica). Pe partie abia daca am zarit un schior. Ne-am luat ramas bun de la Dan, urandu-i bafta si cat mai putine cazaturi si am purces in mica noastra drumetie.

Am ales sa urcam pana la Clabucet Plecare doar pe marginea din stanga a partiei (adica nu prin padure, pe unde era marcajul, deoarece nu am fi avut atata vizibilitate). Tocmai incepuse sa se arate soarele iar crestele Postavarului si Cheile Rasnoavei cresteau in urma noastra cu fiecare 50 metri urcati, stralucind in toata splendoarea lor, in razele matinale ale soarelui. Eu am ramas mai in urma caci stiam ca o sa fac popasuri mai dese la inceput (asa mi se intampla de fiecare data pana imi gasesc un ritm) dar si pentru ca vroiam sa profit de fiecare scurt popas pentru a imortaliza imprejurimile:



Dupa cam o ora de urcus (care a fost ca o incalzire pentru restul traseului) am ajuns la Clabucet Plecare unde un grup de skiori se pregateau sa ia cu asalt partia. Inaintea lor, mai harnicuti, 2 pustiulici foarte haiosi, alunecau in tandem cu instructorul lor, starnindu-mi admiratia J si o usoara nostalgie din care racoarea diminetii insa m-a scos foarte rapid.

Transpirasem putin de la urcus si cum ne-am oprit am simtit dintii soarelui, care cresteau din ce in ce mai mult. Am pus repede pe mine vesta si geaca sa ma incalzesc si dupa o mini sedinta foto cu Piatra Craiului si Bucegii (si nu numai) care acum se vedeau excelent, am plecat mai departe, spre Garbova.

Drumul de 15 minute pana la cabana Garbova a fost foarte relaxant si frumos mai ales datorita zapezii care nu era atat de mare incat sa te afunzi, dar si a privelistii incantatoare: imi plac la nebunie brazii inalti iar aici erau de o parte si de alta a potecii paduri de brazi, iar in dreapta noastra, din cand in cand, se puteau zari Piatra Craiului si Bucegii printre copaci.

Mi-a placut mult un bradut imens ale carui crengi ajungeau pana aproape de pamant, creand sub ele un fel de adapost. Privelistea imi amintea de povestea din copilarie cu Lizuca si Patrocle, care s-au adapostit la un moment dat in scorbura unui copac. J E atat de frumos la munteee! As putea sta o vesnicie dar din pacate mai tb sa si castig un ban asa ca deocamdata e bine si in Bucuresti :D Mai demult visam sa imi deschid o pensiune undeva in varf de munte si sa imi iau un Saint Bernard (preferatul meu). Am vazut si prin Bucuresti Saint Bernarzi, dar imi pare rau de ei pentru ca eu cred ca ii chinui daca ii tii inchisi intre 4 pereti, lor le trebuie spatiu de desfasurare si zapada, munte, eventual o butelcuta cu rom pentru a se duce si salva oameni rataciti…

Oricum, cum am ajuns la Garbova, am fost intampinati de doi dulai frumosi, unul negru mai prietenos (atunci cand am inceput sa vorbim cu el a inceput si el sa dea din coada si sa se apropie de noi sa ne miroase) si altul gri care statea la distanta, aparent indiferent.

Am facut un scurt popas la Garbova, pret de un ceai, am schimbat 2 vorbe cu cabanierul (care i-a explicat lui Florin cum se poate ajunge de pe Vf Pitiponcu [asa cum numesc localnicii Clabucetul Taurului] inapoi in traseu) si apoi am plecat mai departe, in acordurile muzicii disco care nu stiu sigur daca vroia sa ne atraga sau sa ne indeparteze (J)

Urcusul pana pe Clabucetul Taurului nu mi s-a parut imposibil (probabil ca incalzirea de pana la Clabucet Plecare contase), poate si datorita faptului ca se realizeaza in 3 etape sa zic - sunt 3 coame pana pe varf, dupa prima zarindu-se si traseul nostru care ne parasea undeva in dreapta, pierzandu-se in padure si continuand probabil pe curba de nivel. Pana pe varf am facut cam 40 minute in mers lejer; ne-am si intalnit cu un grup de 4 persoane pe urmele carora urma sa coboram mai apoi, spre padure, pentru a reintra in traseul marcat.

Si iata-ne in sfarsit pe varf, nestiind cu care aparat sa fac mai intai poze si mai ales in ce directie sa ma uit!

De jur imprejur numai munti: inzapeziti, stancosi, domoli, impaduriti sau golasi… o nebunie! Am facut si cateva filmulete si poze muuulte, in ideea ca poate o sa incerc sa compun si o panorama cu o parte din ele (nu am mai facut acest lucru dar totul are un inceput). Se vedeau perfect Piatra Mare undeva deasupra Garbovei iar mai in stanga ei Postavarul si Cheile Rasnoavei, M-tii Neamtului in dreapta Pietrei Mari si Clabucetul Azuga in fata lor, apoi Mtii Baiului cu partiile Sorica si Cazacu din Azuga si in sfarsit Bucegii si Piatra Craiului. Mai erau si altii, dar pe acestia i-am identificat noi… nu am reusit sa disting insa Ciucasul si de fapt nu sunt sigura ca se vedeau. Sper insa sa ii vad peste o saptamana, de pe Clabucetul Maneciului J.

Mi-a placut mult cum se vedea Valea Alba (o viitoare provocare :) ), Cerdacul si undeva in departari Piatra Craiului atat de distinsa !



Eram asa fericita ca vremea tinuse cu noi, acum insa norii se pare ca isi pierdusera rabdarea si ne impingeau usurel sa o luam din loc. Am inceput sa coboram, identificand usor urmele facute in zapada care ne duceau la traseul marcat din padure.



Drumul prin padure a fost si el lejer, cu scurte popasuri fie sa bem cate o gura de ceai, fie sa mai fac eu cate o poza (de data aceasta nu am mai bagat aparatul in gentuta pt a-l avea cat mai la indemana, fiind o coborare usoara si nemaiexistand riscul de a-l lovi).

La un moment dat am ajuns intr-un luminis iar Florin m-a chemat sa imi arate ceva. O urma de laba de urs! Premiera pt noi J) ! Nu ne venea sa credem (desi povesti existau si in aceasta zona). Asa ca, la vederea urmei si dupa ce ni se paruse ca auzim niste zgomote ciudate printre copaci, am marit pasul.

Din luminis, unde era si un palc de puieti de brad, am traversat in stanga pentru a ne continua traseul (in fata se vedeau de asemenea niste urme de ATV care probabil duceau la un drum forestier, dar nefiind marcat nu ne-am bagat). Am ajuns intr-o zona in care padurea nu mai era asa deasa, oferindu-ne mai multa vizibilitate. Dupa inca 15-20 minute am ajuns la acel drum forestier din care probabil pornisera mai devreme acele urme de ATV si in alte 5 minute aveam sa ajungem in Azuga.

Si iata-ne dupa 5 ore de drumetie inapoi in “civilizatie”, in gara Azuga , in trenul de Sibiu care avea sa ne lase in Predeal pt a reveni de unde plecasem de dimineata. As fi vrut sa il prind pe Dan pe skiuri sa ii fac o poza pt colectia lui de amintiri, dar n-a fost sa fie J oricum, vorba lui, avea imaginile intiparite pe retina …

Asadar, dupa un binevenit vin fiert sau suc sau cafeluca, ne-am luat inima in dinti sa plecam, stiind ce urma sa ne astepte: deja renumitul mers in coloana si asteptat bara la bara pentru care sunt vestite weekendurile de pe Valea Prahovei. Dar nu a fost bai pentru ca asa am mai putut sta la povesti si asculta muzica. Eu de la nitica oboseala fizica si probabil si de la vinul fiert ( J) cascam din cand in cand, noroc cu Dan ca a mai deschis geamul si m-am mai inviorat.

Multumim Dan pt initiativa, multumesc Soare ca ai tinut cu noi si nu in ultimul rand lui Mos Martin care a fost din nou discret si nu a tinut neaparat sa dea noroc cu noi!