Wednesday, July 13, 2011

Amintiri dIn Ciucas: pe Culmea Bratocea si nu numai…

La inceputul lunii iulie, o luna care avea sa devina in scurt timp caniculara, am avut parte de o experienta foarte placuta si racoroasa, alaturi de o gasca simpatica, careia m-am alaturat in ultimul moment. Citisem de tura din Ciucas cu vreo trei zile in urma si ma batea gandul sa ma inscriu nu neaparat pentru rododendroni (pe care ii vazusem deja cu vreo 2 weekenduri in urma), ci pentru traseu si pentru ocazia de a face putina miscare pe munte: aveam sa intram in masiv prin Culmea Bratocea, pe care imi doream sa ajung de ceva timp. De fapt, imi doresc sa fac cat mai multe trasee in orice masiv in care ajung. Timp sa fie!


Singura problema era transportul (nici macar prognoza nu ma mai influenta acum: avea sa ploua putin, fara fulgere, o ploaie de vara care de obicei e insa calda). Nu prea mai erau locuri asa ca am asteptat pana in ultimul moment sa vad cum mi se vor decide sortii si iata ca a mai aparut o masina cu cateva locuri disponibile. Yupiiii! Vineri, cu putin inainte sa plec de la munca, cand aproape imi pierdusem speranta ca voi merge in weekend la munte, a aparut si sansa mea. Am uitat sa mentionez ca tura era duminica asa ca sambata aveam timp berechet sa imi pregatesc bagajul si sandvisurile si sa iau legatura cu Catisor (organizatoarea) si cu Daniel (cu masina caruia urma sa merg). Am stabilit sa ne intalnim undeva la Romana, duminica la prima ora, pentru a putea intra in traseu cat mai devreme.

Toata lumea a fost punctuala, dar putin sceptica din cauza ploii care se intetea din ce in ce mai tare pe masura ce ne apropiam de Pasul Bratocea, de unde aveam sa intram in traseu. Acolo am ajuns destul de devreme, insa am plecat dupa cam o ora, dupa ce ne-am strans cu totii (mai asteptam o parte din grup, care trebuiau sa vina de la Muntele Rosu). Eu am confirmat inca o data ca vreau sa merg indiferent daca intram toti sau doar o parte in traseu (m-as cam fi ofticat sa ne fi intors, odata ajunsi acolo!)


Am avut noroc ca ploaia sa se mai domoleasca, dar sa se si tina scai de noi vreo 2 ore de la intrarea in traseu. Era mai neplacut cand ne opream pentru ca transpirasem rau si atat tricoul, cat si geaca erau ude leoarca, iar ploaia calda nu mai era chiar atat de calda -erau undeva sub 8 grade cred (imi uitasem jucaria cu termometru si busola acasa, in geanta foto, pe care nu o mai carasem pt ca era prea voluminoasa, incropind un saculet impermeabil pentru aparatul foto). Mi-ar placea sa imi cumpar o husa de ploaie pentru el, insa am inteles ca nu sunt tocmai comode la fotografiatul in mers si din mana. Vazusem una la F64 care era cam cum mi-as fi dorit eu, insa nu si la fel de ieftina pe cat as fi vrut. Mai sondez terenul.


Culmea Bratocea, cu al ei Sfinx, Cuburi de Zahar (de care abia acum aflasem) si Tigaile Mici ceva mai sus, aproape de Varful Ciucas, m-a impresionat. Inca o data aveam sa ii dau dreptate lui Florin, ca Ciucasul iti ofera satisfactii mari cu eforturi relativ mici. In afara de urcusul de la Releul TV, chiar la intrarea in traseu si mai apoi la final, spre Varful Ciucas, se merge oarecum pe curba de nivel si urcusurile pe culme sunt fooooarte domoale. Ca un antrenament lejer. Ritmul a fost constant, nu s-a alergat, s-a mers relaxat, astfel ca am avut timp si de fotografiat.


Am inteles ca undeva mai sus de Releu si de Sfinx ar fi si capul de porumbel, care insa nu se poate vedea din partea aceasta a muntelui.


Dupa ce s-a oprit ploaia, norisorii si ceata care se ridicau erau de mare efect in tot acel peisaj incantator: vai, culmi domoale, cateva formatiuni stancoase ici si colo si renumitul drum care serpuieste de-a lungul Culmii Bratocei.



Am ajuns intr-o zona cu mult jnepenis, unde am mai facut un scurt popas pentru a admira departarile care deveneau tot mai clare, dandu-ne speranta ca soarele va aparea si pe muntele nostru.


Am identificat si varful Tesla care e foarte impadurit. E de tine, Florinake, pe acolo: stanca si material pentru maceta J! Mi-a placut mult poienita verrrrde verde de sub varful Tesla care se incadra perfect in peisaj.


Am dat si eu cateva telefoane pentru a anunta ca e totul ok dar si pentru a le impartasi incantarea celor de acasa. Eram asa de fericita ca venisem. Ne-am amuzat ca Mihai sustinuse sus si tare ca niciodata nu i s-a intamplat sa iasa soarele daca intrase in traseu pe ploaie. Eh, iaca si exceptia care confirma regula!


Aveai impresia ca muntele mustea, clocotea. Imi placeau mult si imi venea sa nu imi mai iau degetul de pe declansatorul aparatului foto in fata spectacolului naturii.



Se puteau zari tot mai clar, mai aproape, Tigaile Mari cu Caciula de Dac si Babele la Sfat, undeva mai jos de Varful Ciucas, precum si Cabana Ciucas cea care starnise atatea discutii in contradictoriu in urma cu vreo saptamana. Sunt niste orgolii, niste principii, dom’le, peste care unii oameni nu pot trece si basta. Asta este! Mie mi se pare firesc ca in viata sa reusesti sa fii un pic mai maleabil. Sa gandesti de doua ori inainte de a zice sau face ceva. Si ceea ce mi se pare cel mai ciudat, sa comentezi in vreun fel investitia unui om atata timp cat nu sunt banii tai, ci ai omului respectiv, mai ales daca vreodata vei avea nevoie in vreun fel de ajutorul acelui om. Dar, cati oameni, atatea pareri, vorba aceea.



Cateva tufe de rododendroni si alte floricele care isi primisera portia de apa cu varf si indesat ne-au atras privirile si ne-au facut sa ne oprim iarasi, pentru cateva momente, pentru a le admira.


A venit si urcusul sustinut de sub varful Ciucas. Ma mai opinteam din cand in cand pentru a-mi regla respiratia, ocazie in plus sa mai trag cate o privire in stanga si in dreapta. Brasovul ni se dezvaluia acum din ce in ce mai mult.


Ce diferenta, cata claritate in atmosfera, ce temperatura placuta pe varf, fata de ultima oara cand ajunsesem aici si cand ne cam zburatacise vantul. Batea si acum, dar il percepeam altfel. Poate chiar era mai slab. Mi se uscase si tricoul asa ca mi-am pus polarul ca sa ma incalzesc putin. Am baut si aspirina ( care in combinatie cu apa are un gust usor acidulat, de apa minerala cu gust de citrice).




A urmat coborarea clasica. Chit ca era deja a patra oara cand o faceam in decurs de un an de zile, mi se parea altfel si de data aceasta. Vazusem Ciucasul vara, sub un soare torid, il vazusem iarna, in plin viscol, sau la sfarsit de primavara si inceput de vara, in cautare de rododendron, aveam sa il vad si dupa o ploaie calda de vara. Ii cunoscusem deja toate fetele si tot nu ma plictisisem de el. Is this true love? J


Am salutat din mers Babutele care tot sporovaiau, Dacul care isi scotea caciula in fata noastra, ca de obicei.



Pe valcelul de deasupra Tigailor am platit si un tribut scurt pentru neatentia mea: m-am impiedicat si am facut cunostinta cu bolovanisul, in speranta ca nu nu s-a uitat si nu m-a vazut nimeni. Prea tarziu! Dar m-am ridicat repede razand. Era chiar de ras! Ce ma apucase tocmai acum?!


A mai urmat un scurt popas. Era pentru prima oara cand puteam vedea Cheia atat de clar! Se pare ca ploaia fusese totusi un atu pentru tura noastra pentru ca ne oferea acum privelisti minunate.


Inainte de a urca pe Chirusca, am trecut pe la Cabana Ciucas pentru a servi o ciorbita dreasa cu o gramada de minunatii si pentru a ne odihni putin. Era deja ora 15 dar ziua era lunga si timp mai era suficient pentru a ajunge La Rascruce si apoi la Muntele Rosu, si in sfarsit DN, de unde urmau sa ne culeaga baietii (soferii urmau sa mearga cu masina lasata la Muntele Rosu si sa recupereze masinile din Pasul Bratocea).


Ma gandeam ca dupa ciorba, urcusul pe Chirusca va fi mai anevoios, dar mi-am intrat rapid in ritm. In plus, urcusul e chiar lejer si faptul ca mai intai treci prin padurea de conifere, iti da o senzatie foarte placuta.



Sus in sa ne-am oprit si am facut regruparea, o scurta sedinta foto, cu mainile si picioarele in aeeer iar eu cu departarile buzoiene. Penteleul misterior pe care inca nu l-am descoperit indeaproape si dragutul Siriu. Cat de clar se puteau vedea acum. Ce tare!

Apoi am luat-o iar din loc, in urcus continuu, pana in renumitul loc “La Rascruce” , de unde am virat usor dreapta, in coborare continua, de data aceasta, pana jos, la complexul Muntele Rosu.



Spuneam, pe rand, “Pe curand”, Ciucasului, Tigailor, Chiruscai, Gropsoarelor (pe care acum le vazusem doar de la distanta), florilor roz pe care le tot vazusem in acea zi si care nu stiu cum se numesc. Alinutza a facut un buchet frumos, numai bun de pus pe o prispa de casa. Asa faceam si eu odinioara, la bunici, cand vara impanzea poienile cu tot felul de flori cu nume sau fara nume, dar atat de dragi toate. Acum m-am multumit sa le fac cate o poza. Stiam ca oricum s-ar fi ofilit pana acasa si parca le sta mai bine acolo, langa suratele lor.







Dupa un ultim popas de hidratare si de BelVita, am pornit pe “dumb hill”, de la statia seismica la cab Muntele Rosu. Catinel catinel, ca sa le dam si baietilor timp sa ajunga la masini si sa ne sincronizam cat de cat jos, in DN.



Pe drumul plin de gropi - pe care l-am mai fentat cu cate o scurtatura prin padure - am mai povestit una alta cu fetele, ca sa treaca timpul, cu Ina am schimbat impresii despre bocancii nostri Assolo, ne-am ales cu inca 2 tovarasi de drum, care se tot gudurau printre picioarele noastre, poate poate ne mai ramasese vreun rest de sandvis si pentru ei si am cules o punguta cu flori de soc pentru sucul pe care abia acum am reusit sa il fac. Tinute la frigider, am vazut ca florile de soc au rezistat lejer o saptamana. Nu vroiam sa le usuc, ci sa le pun cat mai crude la macerat. De abia astept sa ajung diseara acasa sa beau un pahar rece de socata!


Dupa clasicele poze de grup si cuvantul de incheiere al organizatoarei (careia ii multumesc ca m-a primit si ca a ramas pe pozitii si nu a dat inapoi in fata ploii) si boacana mea de a-l boteza pe Dan, Mihai (drept urmare am fost anuntata ca data viitoare voi merge cu “Mihai” cu masina J), am plecat fiecare spre casele noastre. Un drum agale, in acordurile muzicii anilor ’90 si pierzandu-ne in povestiri si amintiri cu Ina si Rodika (de fapt mai mult cu Ina, caci Rodika a capitulat la un moment dat, lasandu-se furata de-un pui de somn).


M-am simtit super alaturi de o trupa noua, de oameni pe care nu ii cunosteam inainte, dar pe care am impresia, dupa o zi pe munte, ca ii cunosc de multa vreme! Sunt nepretuite prieteniile legate acolo sus, prin ploi, soare si vant!

Jurnalul acesta nu are nimic tehnic. Au fost trasee care sunt convinsa ca sunt hiper cunoscute, pentru care se gasesc nenumarate descrieri. Un jurnal e in primul rand o poveste de viata, o insiruire de ganduri, trairi, emotii, impresii. E ceea ce ramane si ceea ce ne poate bucura inima ceva mai tarziu, cand picioarele noastre vor fi prea obosite sau poate alte conjuncturi nu ne vor lasa sa fim acolo, in inima muntilor.

Albumul foto complet, ca de obicei, la final J. Carari cu soare voua, tuturor! Sa avem cu totii o vara incendiara la figurat si racoroasa la propriu!

2 comments:

  1. Felicitari Gabi pentru acesta tura...
    Ciucasul este fenomenal pe orice vreme si chiar daca tehnic nu este foarte ridicat asta este farmecul lui.

    De fiecare data spun despre Ciucas ca este ca un bunic care isi ajuta nepotul (montaniardul) aratandu-i primii pasi in viata (mersul pe munte).

    Multa sanatate si carari cu soare sau ploaie :))

    Vali

    ReplyDelete
  2. Multumesc, Vali! :)
    Imi place ideea de "bunic", mai ales ca eu ma simt inca un copil dornic sa invete cat mai mult (in special din tainele naturii). Probabil de aceea ma si simt de fiecare data ca acasa in acesti munti.
    Carari insorite si voua in continuare!

    ReplyDelete