Invitatie in Delta Dunarii – Sfantu Gheorghe

Iata impresiile la rece, promise cu aproape o luna in urma, pe cand inca ma aflam sub vraja ei…

Descoperisem mirajul Deltei acum vreo 6 ani, cand am fost in Crisan, pe bratul Sulina, si de acolo mai departe, in taramul apelor si al dunelor de nisip, al foioaselor de Letea, in lumea pasarilor, care reusisera in doar 3 zile sa ma faca sa ma indragostesc teribil de acest colt de rai.

Anul acesta tot cochetasem cu ideea de a ajunge si pe Bratul Sf Gheorghe, dupa unii mult mai salbatic decat Sulina.

Pana la urma visul meu s-a concretizat si dupa ce am studiat cateva ore bune ofertele de cazare din satul Sfantu Gheorghe si mijloacele de transport cu care se poate ajunge la capatul pamantului romanesc, am decis: Sageata Albastra, Rapida “Diana” si Pensiunea "Valurile Dunarii".

Sageata Albastra e unul singur pe tronsonul Bucuresti-Tulcea, si la dus si la intors. Acesta ar fi un mic dezavantaj sau poate nu, daca reusesti sa transformi acel “dezavantaj” intr-un atu. E vorba de A1981 (cu plecare la 05:40 din Bucuresti si cu sosire la 11:23 in Tulcea) si, respectiv, A1984 (cu plecare la 15:20 din Tulcea si sosire la 21:07 in Bucuresti). Cu masina probabil se ajungea mult mai repede (in loc de 6 ore cat se face cu trenul, vreo 4 ore si ceva). Dar ar fi trebuit lasata undeva in portul Tulcea sau in Mahmudia, in parcari cu sau fara plata. In Mahmudia am inteles ca ar fi o parcare in care platesti cam 5 lei/zi. Se mai pot gasi informatii destul de utile si aici.

Intre Tulcea si Sf Gheorghe exista mai multe variante de transport: Navrom (cu cele 2 tipuri de nave, vaporul care face cam 5 ore si Catamaranul care face in jur de 3 ½ h) si inca vreo 2 rapide care fac insa doar 1 ½ h (“Diana”, care pleaca la ora 13:30 din Tulcea, de la ponton ‘A.F.D.J.’ si la 06:50 din Sf Gheorghe, pe care o puteti gasi si pe internet, cu tot cu orar, precum si o alta rapida care pleaca de la pontonul de vis-à-vis de Hotel Sabin, din acelasi port, la ora 12:30, dar care nu exista pe internet si de care am aflat abia la fata locului). Pentru siguranta, e bine sa suni dinainte sa faci rezervare si eventual sa ajungi cu vreo 30’ la pontonul respectiv. Noi facusem rezervare la nava “Diana”, insa, ajungand cu vreo 2 ore inainte in portul Tulcea si afland de aceasta a doua nava care pleca la doar o ora distanta, am preferat-o avand in vedere caldura sufocanta de afara. Am avut noroc sa gasim loc chiar si fara rezervare. De fapt a fost mult mai bine, pentru ca am beneficiat de niste locuri de unde puteam admira pe indelete intinderea de ape de care imi fusese atat de dor si de care aveam atat de mare nevoie acum. Aceasta nava (al carei nume nu l-am retinut si din pacate nici nr de telefon nu mi le-am notat) pleaca din Sf Gheorghe la ora 14:30. Este ideala in caz ca ai venit cu masina, altfel nu ai sanse sa prinzi unicul tren inapoi spre Bucuresti. Daca vii cu masina, e mai bine sa o lasi in Mahmudia (care e la cam 40-50 km distanta de Tulcea), pentru ca toate navele opresc si in acest port.

Locurile de cazare din Sf Gheorghe abunda in perioada estivala. In sezonul rece majoritatea sunt inchise insa, din cate am aflat. Desi, a inceput sa imi surada ideea unui Revelion la malul marii. In afara pensiunilor de diverse categorii (2/3 stele), exista un complex turistic cu mai multe casute si vile, de 4 stele (Green Village), precum si un camping la capatul satului (Dolphin Camping), de unde incepe poteca nisipoasa spre malul marii, lunga de aproximativ 2 km.

Satul este unul atipic fata de toate satele de munte, deal ori campie prin care am cutreierat pana acum. M-a fascinat in primul rand pentru linistea si siguranta pe care ti le inspira. Nu am mai vazut nicaieri animale lasate sa pasca si sa doarma nestigherite, libere, peste tot…pe ulitele satului, pe miristi de jur imprejurul satului, pana hat departe pe malul marii, acolo unde nu e nici tipenie de om! Ba mint, am mai trait acest sentiment de siguranta in Slovenia, unde nicio casa nu avea gard, era ca si cum ai fi locuit intr-o mare curte, nu intr-un sat cu mai multe gospodarii. Cu siguranta mai sunt alte astfel de locuri minunate si la noi, dar pe care inca nu le-am descoperit eu.

Sfantu Gheorghe e deja renumit pentru Festivalul de Film “Anonimul” care se desfasoara in fiecare august aici. Anul acesta nu aveam sa il prindem, pentru ca am preferat perioada 01-05 august, iar Festivalul incepea pe data de 8 august. Nu-i bai, e doar inceputul unei noi idile… J

Singurul dezavantaj, unul destul de important, este costul ridicat al plimbarilor cu barca. Pana la urma, nu poti spune ca ai fost in Delta cu adevarat daca nu ai reusit sa te lasi purtat de valuri prin cat mai multe cotloane ale sale. Daca gasesti parteneri de calatorie, cu care sa imparti si cheltuielile, cu atat mai bine. De gasit barci disponibile, nu e problema. Exista o adevarata retea informativa: fiecare proprietar sau administrator de pensiune, chiar daca nu are el insusi o barca, cunoaste alti oameni din sat dispusi sa te plimbe cu barca pe canalele si lacurile din imprejurimi. In plus, erau oferte “Plimbari cu barca” peste tot, prin sat. Asta daca nu ai tu propria barca sau si mai frumos, propriul canoe J. In acest caz insa e bine sa nu fii novice, pentru ca se pare ca harta nu e suficienta, din cauza acelor plauri care se intampla din ce in ce mai des sa se formeze si sa blocheze canalele, debusolandu-te complet. Cred ca ar fi frumos cu un canoe daca ai sta la Mila 23 (acolo este cred inima Deltei), nemaifiind nevoit sa traversezi marile canale sau bratele pe care circula nave mari si care provoaca valuri, pe care trebuie sa stii cum sa le tai, astfel incat sa nu te doboare.

Dar iata care au fost alegerile noastre pentru mini-vacanta din Sf Gheorghe: 2 plimbari cu barca, una in insula Sacalin, cu intrare de pe partea dreapta (geografic vorbind) a bratului Sf Gheorghe si alta in lacurile Puiu, Rosu si Erenciuc (cu intrare de pe partea stanga a bratului si cu ocolire pe Centura, canalul Tatarului fiind blocat de plauri, din pacate), mini-expeditie de jur-imprejurul satului, per pedes, 15 km de “traseu nemarcat”, care mi-a demonstrat ca mersul pe munte nu are nicio treaba cu mersul prin nisip, la peste 35 grade C,  balaceala, rasarit, cura de peste si, la final, o vizita pe indelete in inima Tulcei, cu oprire la renumitul Acvariu. Acesta din urma a fost, sa zic, avantajul diferentei orare dintre rapida care ne-a adus in Tulcea (8:30) si trenul de intoarcere in Bucuresti (15:20). Am avut noroc cu internetul de la pensiune, ca sa imi pot scoate cateva obiective turistice din Tulcea, caci acasa totul fusese pregatit pe fuga si nu reusisem sa imi notez decat lucruri elementare. Uitasem chiar si harta Deltei, dar am avut noroc sa gasesc una de imprumut la pensiune.

In cele cateva zile petrecute aici am aflat atatea denumiri de pasari, pesti, lacuri, canale, garle, insule, grinduri, feluri de mancare cu peste…. incat mi-a fost imposibil sa le retin pe toate; asa ca am apelat la micul meu carnetel pe post de jurnal de bord, care e mereu present in bagaj J.

Din cauza oboselii si a caldurii excesive, concentrarea noastra nu mai era la cote foarte inalte in prima zi. Asa ca pana sa ajungem la pensiune ne-am ratacit putin pe ulitele satului. Dupa cateva zile de plimbat in lung si in lat, am remarcat insa ca schita stradutelor si ulitelor satului e destul de simpla: 2 strazi mai importante, paralele (intre ele si respectiv cu bratul Sf Gheorghe, fiind dispuse de la vest la est), care sunt unite prin mai multe ulicioare. Cele 2 strazi sunt intitulate atat de simplu si sugestiv, Strada I-a sau Principala si Strada aII-a, pe care se afla si pensiunea noastra – era a II-a pentru ca de la Bratul Sf Gheorghe, de la pontonul unde ne lasase nava, era a doua strada paralela cu acesta. Pe Strada Principala, cea care se continua, de altfel, si cu drumul de 2 km care duce la plaja, la mare, undeva in apropierea gurii de varsare a Dunarii in mare, se afla cele mai importante locatii din Sfantu Gheorghe: centrul satului de unde se poate lua trocariciul (2 lei/calatoria) pana pe plaja si unde poti gasi un magazin universal si un alt magazinel cu cosmeticale, o terasa, o biserica, iar la capatul strazii si implicit a satului, campingul Dolphin si complexul Green Village, de o parte si de alta a drumului.

Cazarea in perioada de varf a sezonului nu este tocmai ieftina, insa mancarea isi merita toti banii! Mai ales daca ai norocul, cum l-am avut noi, sa putem manca peste pe saturate: storceag, somn prajit cu mujdei de usturoi, plachie, ciorba de perisoare cu carne de peste, ardei umplut cu carne de peste, tot felul de salate cu peste marinat, in special scrumbie, scrumbie la gratar in sos de vin cu usturoi si alte minunatii, totul gatit si pus pe masa cu mare drag de administratorii pensiunii, care au stiut cum sa ne faca sa ne simtim ca acasa.

Inca din prima seara am tras o fuga pana la mare pentru ca imi era mult prea dor de ea sa mai astept pana a doua zi. Am asteptat sa se intunece bine, pentru ca e bine stiut ca tantarii dau navala la apusul soarelui. Si in acest sejur am observat ca si la rasarit, in rest fiind doar acolo unde e multa vegetatie si umezeala (in paduri si in gradini cred ca sunt in permanenta, altfel prin sat sau pe canale, lacuri, nu am avut niciodata probleme, de cate ori ne-am plimbat cu barca).

Echipati cu costume de baie, bluze cu maneca lunga, pantaloni lungi si frontala, am plecat in necunoscut J. Am mers cam 15 minute pana la iesirea din sat si apoi incet incet ne-am cufundat in intuneric si liniste desavarsita: nu se auzeau decat niste insecte si pasarile de pe baltile de o parte si alta a drumului nisipos. Chiar eram curioasa care este peisajul pe lumina. Era stranie atmosfera, dar nu ne puteam opri. Intelesesem ca cei 2 km de la iesirea din sat pana la mare i-am parcurge in cam 20-25 minute, asta pentru ca mersul prin nisip e putin mai anevoios. La un moment dat am inceput sa auzim un zgomot atat de cunoscut, atat de pierdut in timp…. Era sunetul marii. Am inchis frontala si am incercat sa ne obisnuim cu intunericul. Automat toate celelalte simturi au crescut in intensitate. Ne-am descultat sa simtim finetea nisipului si apoi ne-am abandonat ei si intregului univers. Cerul era incredibil de luminat, se putea vedea atat de clar Calea Lactee. Doar la munte, in Retezat, am mai vazut un cer atat de luminos. El si licuricii marini erau singurele noastre surse de lumina. Licuricii – cum mi-a placut mie sa ii denumesc – erau de fapt larve de creveti care impanzeau malul marii si se strangeau pe langa tine atunci cand intrai in apa. J Era o atmosfera de basm. Nu era nici tipenie de om pe plaja. La un moment dat am mai distins o frontala in intuneric si 2 siluete care in scurt timp au disparut, sau un cort pe care in zilele urmatoare l-am gasit tot acolo. O singura prezenta, care pe moment ni s-a parut stranie, apoi amuzanta si spre final chiar fireasca, am mai sesizat in timp ce ne plimbam pe plaja: un taur pe malul marii care atunci cand am ajuns in dreptul lui s-a ridicat brusc, incat ne-am speriat unii de altii. Iar la cativa km mai departe, aveam sa descoperim in alta zi, cirezi intregi de vaci si tauri care stateau pe plaja, chiar la buza apei marii. La intoarcere nici nu am mai aprins frontala. Deja ne obisnuisem cu intunericul , iar frontala ar fi fost o lumina prea indiscreta in toata acea atmosfera.

A doua zi am fost matinali, pentru ca urma o mica expeditie spre Insula Sacalin. Am avut la dispozitie 2 barci, pe care le-am impartit cu colegii de pensiune (inca 2 cupluri si alti 2 pusti nemti, cu care ne-am inteles foarte bine).

Pentru a face poze, am avut privilegiul sa ma cocot pe bancuta din fata a barcii. Ce senzatie placuta sa poti cuprinde cu privirea toata intinderea de ape, stufaris, salcii, pasarile care apareau de pe unde te asteptai mai putin…

O gramada de cormorani. Se spune ca pelicanii sunt simbolul Deltei Dunarii. Eu am avut impresia ca, de fapt, cormoranii sunt pusi in umbra, fiind mult mai multi. Si chiar simpatici. Li se mai spune corbi marini. Nu doar ca te intampina peste tot pe marginea canalelor si a stufarisului, la fel ca egretele albe, dar sunt de-a dreptul haiosi prin felul lor in care se ascund sub apa atunci cand simt o prezenta straina (nu isi iau zborul ca orice alta pasare ci prefera sa se scufunde si sa iasa la suprafata la jumatate de metru mai in spate).

Ca sa ajungi la Insula Sacalin trebuie sa tai pe diagonala bratul Sfantu Gheorghe si sa patrunzi pe Garla Turceasca (Sereni in limbajul localnicilor), un canal format natural (nu sapat de om, cum sunt altele paralele cu el).

Aici am gasit undeva intr-un copac de pe marginea garlei o multime de cuiburi facute de niste pasari mici cu o poveste foarte interesanta: acesti remezeni (cum le numesc localnicii) obisnuiesc sa stea in pereche si sa isi construiasca cuiburi cu doua intrari, ca atunci cand se cearta sa poata intra fiecare pe intrarea sa. Inca un exemplu natural de urmat… J

Apoi se iese in Golful Miliana de unde se putea zari Insula Sacalin, spre stanga si Marea Neagra drept in fata.

Am acostat putin pe Insula, o parte din noi s-au balacit, altii au admirat departarile. Vremea tinea cu noi. De fapt, a fost perfecta tot sejurul, in ciuda prognozelor. Dna de la pensiune spunea ca in Sfantu Gheorghe nu prea ploua, nici macar atunci cand se anunta ploi. E un climat aparte. Totul mi s-a parut deosebit in aceste locuri.

Inainte sa parasim golful si sa intram pe canalul Flamanda, ne-am abatut putin spre o colonie de lopatari. Undeva in partea opusa se putea vedea si o imensa colonie de pelicani, care insa erau in zona strict protejata, in care nu aveai voie sa patrunzi (asa cum e spre exemplu Rezervatia Stiintifica Gemenele din Retezat, unde iti trebuie permis special pentru a patrunde). Permisul pentru Rezervatia din Delta Dunarii poate fi procurat din Tulcea. Inclusiv pentru pescuit ai nevoie de permis (care este altul decat cel pentru pescuit in apele de munte).

Aici am gasit multi pescarusi chiri (mult mai mici decat pescarusii albatros), rate marine si gaste salbatice. Eram atat de curioasa sa aflu cat mai mult despre tot ce descopeream cu privirea, incat nu stiam ce sa fac mai intai: sa privesc, sa fac poze, sa pun o groaza de intrebari si sa iau notite…

In drum spre Grindul Buhaz unde am dat peste niste vechi cherhanale, o fosta ferma, o cabana pescareasca si o multime de nuferi galbeni, am trecut pe langa Canalul Ciotica, pe care odinioara se putea ajunge chiar pana la Gura Portitei…acum fusese astupat de plauri.

Dupa-amiaza am fost la plaja si balaceala iar spre inserat am vizitat gura de varsare a Dunarii in Marea Neagra. Exact unde se intretaiau apele Dunarii cu cele ale Marii se forma un semicerc unde apa era mica de cativa centimetri si mult mai rece decat in rest. Am cules scoici, am facut poze, ne-am imbatat cu mirosul ei, usor sarat.

Seara vroiam sa repetam plimbarea sub cerul instelat si sa mergem la terasa din Campingul Dolphin, insa eram atat de obositi dupa o zi plina, incat am renuntat.

A treia zi a fost rezervata unei plimbari mai lungi spre Lacurile Puiu, Rosu si Erenciuc. Initial trebuia sa intram pe Canalul Tataru, care este mai salbatic, insa si acesta fusese blocat de plauri, asa ca am ocolit pe Centura pana la Lacul Rosu, primul din minunata salba de lacuri. Am convenit cu baiatul cu barca sa ne intalnim cat mai devreme dimineata, avand in vedere ca atunci este momentul optim pentru a vedea cat mai multe pasari. Asa ca la 07:30 eram in ponton toti 3 (de data aceasta am fost doar eu si Florin, restul avand alte destinatii). Ma invatasem si dupa ce tremurasem bine cu o zi inainte, acum imi pusesem bluza de corp cu maneca lunga. De fiecare data am carat si apa de baut insa nefacand cine stie ce efort, nici nu am avut nevoie de prea multa.

Dupa ce am trecut pe la “benzinarie” am plecat spre taramuri fermecate, pline cu nuferi albi si pasari de toate culorile si dimensiunile: deja devenisera familiari pescarusii chirii si cormoranii, chiar si egretele albe si cand si cand cate o egreta cenusie. Am aflat ca exista oi de balta, am vazut starci si multe stancute, berze, pui de lebada si niste pasari cu un penaj de un albastru electrizant.

In drum spre Lacul Rosu am trecut pe langa lacul Tataru, intrand pe Canalul Busurca, cel care duce la Sulina,unde am putut vedea cativa pui de lebada.

In Lacurile Rosu si Rosulet am avut noroc sa vedem o multime de pelicani si lebede cu puii lor.

Apoi, pentru a ajunge la Lacurile Puiu si Puiulet, am intrat pe Canalul Puiu, trecand pe langa un fost camping Potcoava (inchis de vreo 2 ani insa), pe langa Lacul Lumina (in care nu se poate intra din Lacul Puiu), zarind undeva in departare Canalul si Padurea Caraorman.

In Lacul Erenciuc, in care am ajuns strabatand Canalul Pocarcea, am avut surpriza sa gasim o intinsa rezervatie de nuferi albi.

Lacul Erenciuc care are forma unei potcoave, este un fost meandru al Dunarii, din el iesindu-se in Bratul Sf Gheorghe.

Am mai aflat ca sunt o gramada de insule formate din aluviuni de-a lungul timpului (in 40-50 de ani) pe care s-au dezvoltat adevarate padurici.

Spre seara am tras o fuga singura pe plaja, la o alta balaceala. Seara ne-am desfatat papilele gustative cu scrumbie la gratar in sos de vin si usturoi si un vin alb abia scos de la rece.

Mai aveam o singura zi plina si nu mai aveam niciun plan pentru ea. Nu eram siguri ce vom face: aveam cateva variante, unele mai costisitoare decat altele: Sulina - pe care se poate ajunge fie cu barca, pe Centura pe care fusesem in ziua precedenta si apoi pe Bratul Sulina, fie cu micul 4x4 al domnului de la pensiune (pe un drum paralel cu aceasta Centura si cu Bratul Sulina); Padurea Caraorman - aici ar fi fost mai complicat si destul de scump, avand in vedere ca trebuia sa tocmim 2 barci si un mijloc de transport de la barca pana la Padure care ar fi costat cu siguranta foarte mult, daca ne-am fi gandit din timp am mai fi negociat poate si pretul, dar asa… avand in vedere ca plimbarea in lacurile din ziua precedenta costase deja 450 lei, pt Caraorman ar fi sarit lejer de 500 lei; o mica expeditie per pedes pe malul garlei, in jurul satului, cu intoarcere pe plaja, asta daca aveam noroc sa dibuim poteca ce ne-ar fi scos spre mare - gratis, eventual cu pretul catorva basici si unghii innegrite.

Un lucru il stiam sigur: la ora 5 dimineata urma sa ma trezesc sa fug pe plaja si sa intampin soarele, la Rasarit. J De data aceasta mi-am luat si polarul dupa mine. Era putin innorat si chiar aveam emotii ca poate nu voi avea sansa sa vad soarele cand se iteste de dincolo de mare. Dar chiar si plimbarea la crapatul zilei stiam ca va fi o adevarata placere: sa simti cum intreg satul incepe usor sa se trezeasca la viata, sa vezi la orizont acele culori rozalii pe care doar un rasarit de soare ti le poate oferi, sa simti mirosul marii si sa asculti sunetul valurilor.

Dorul pentru astfel de senzatii devenise o necesitate, nu mai era de mult un moft. Sufletul meu tanjea pentru ele. Oh, si am avut parte din plin de ele. Era pentru prima oara de foarte multi ani cand muntele nu mai era o prioritate. Fiecare are farmecul sau, iti ofera liniste sufleteasca si te energizeaza in moduri diferite.

Cu tolba plina de amintiri frumoase ma intorceam spre pensiune, unde dupa un mic dejun delicios am hotarat sa ne luam rucsacelul de tura si sa purcedem intr-o mica excursie prin imprejurimi, pe un traseu “nemarcat” J. Cred ca incepea totusi sa ne dea tarcoale dorul de drumetii. Inarmati cu palariute si crema de soare, multa apa si harta zonei (de aparatul foto nu mai e cazul sa mentionez), am luat-o la picior pe malul garlei.

Dupa vreo 7 km am incercat sa gasim o poteca care sa ne scoata spre plaja. Erau paduri dese cu multi maracini prin care nici cu 4 macete (cate una in fiecare mana ) nu ai fi putut trece prea usor. Am avut noroc sa gasim o urma de drum care parea ca duce in directia dorita.

Dupa vreo 20 minute am ajuns la mare. Din fericire. Caldura deja incepea sa se simta tot mai puternica, picioarele ma dureau ingrozitor (facusem greseala sa iau adidasii, care imi tot fac probleme, in locul sandalelor, la gandul ca vom trece prin multe zone cu maracinis) si apa era si ea pe terminate. Abia asteptam sa ajung pe plaja si sa ma descalt. Dar din nefericire, pret de vreo 2-3 km, o gramada de cirezi de vaci si tauri se lafaiau pe malul marii, facandu-ne sa le ocolim si sa ne cocotam pe un fel de dune de nisip, pentru a nu le speria, dune prin care se inainta destul de greu. Aratau cam salbatic si se uitau cam ciudat la noi. A fost a doua oara cand mi-a fost frica de vaci! Prima oara imi fusese frica de o vaca cam nabadaioasa pe care o aveau bunicii cand eram mica. Dar pana la urma nu imi pare rau pentru ca am gasit in acele dune de nisip o gramada de melci (scoici din acelea frumoase pe care le pui la ureche sa asculti marea …J ).

Dupa ce am scapat de vaci, am ajuns intr-o zona care parea de-a dreptul virgina: doar noi, pescarusii si ratele marine. Nu am rezistat si ne-am balacit putin. Apa era fabuloasa. Stiam ca era ultima balaceala pe anul asta, in mare!

Acasa – caci deja ma simteam ca la mine acasa – ne astepta un bors pescaresc de fasole cu ceapa si o salata Cesar cu scrumbie marinata. Sa tot mananci si sa te lingi pe degete!

In ultima zi stiam ca ne asteapta un lung si obositor drum spre casa: am luat rapida de 06:50, iar de la 08:30 pana la 15:20, cand a plecat Sageata spre Bucuresti, am batut la pas Tulcea, oprindu-ne in Piata Civica, unde troneaza statuia lui Mircea cel Batran, am mancat nectarine din Piata Sf Gheorghe si cativa covrigi deliciosi de la o patiserie de alaturi, am incercat in zadar sa gasim Gradina Botanica (care probabil e undeva in afara orasului) de care nu stia nimeni, culmea. Si toate acestea pentru ca Acvariul se deschidea abia la ora 10 iar noi aveam o ora jumate de pierdut. Noroc ca putusem lasa bagajele in gara, in sala de bagaje (contra cost, evident – 5 lei). Citisem pe internet de multe obiective, imi scosesem adresele, insa nu aveam de unde sa facem rost de o harta a Tulcei. Asa ca ne-am luat dupa indicatoarele de langa gara. Si uite asa am ajuns sa cautam Gradina Botanica - o adevarata fata morgana a Tulcei J.

Ca sa ne racorim putin de arsita de afara ne-am abatut la o terasa de langa Piata Civica, chiar la intrare in magazinul Diana, pentru o limonada si o cafea de care imi era pofta de cand ma trezisem.

Apoi, in drum spre Acvariu, care se afla pe Str 14 nov, chiar vis-à-vis de Muzeul de Arta Populara, am ascultat putin din rugaciunile care razbateau dinspre Geamia Azzizie (aflata undeva mai sus pe aceeasi strada, chiar in inima cartierului turcesc).

Citisem de Acvariu ca e mult mai impresionant decat cel din Constanta. Pe acela nu il mai tin minte, l-am vazut cand eram foarte mica. Insa acesta chiar se ridica la standarde europene. Pentru 10 lei, te poti plimba prin salile muzeului ore in sir si sa descoperi o multime de lucruri despre istoria formarii Deltei, despre impartirea sa geografica, populatia de pasari, pesti, animale din Rezervatie, sa te relaxezi admirand frumoasele exemplare de pesti din acvariile imense de la subsolul muzeului sau sa afli cate ceva despre modul de trai al pescarilor din Delta, despre felul in care este prins, curatat, pastrat si in final preparat pestele. Am “furat” chiar si reteta de bors pescaresc care era prezentata asa de frumos in una din salile de la etajul 1 al Acvariului.

Aici am aflat:

- Ca stiucii i se mai spune si “Rechinul de apa dulce”, iar somnului, “Uriasul”, pentru ca poate atinge o lungime de 5 m si o greutate de 400 kg! Se pare ca cei mai vechi pesti “domestici” sunt de origine asiatica, din familia pestilor rosii (carasi, cultura sa dezvoltandu-se dupa Evul Mediu).

- Ca cea mai mare colonie de pelicani comuni de pe continentul European se afla in Rezervatia Rosca-Buhaiova-Hrecisca si reprezinta 90% din totalul pelicanilor din Europa.

- Ca rezervatia Delta Dunarii a fost infiintata in anii ’90 si ca prin rezervatie trece Paralela 45. Iata si coordonatele geografice:

            28⁰10’50’’ LongE (la Cotul Pisicii)

            28⁰42’45’’ LongV (la Sulina)

            45⁰27’00’’ Lat N (la km 43 de pe Bratul Chilia)

            44⁰20’40’’ Lat S (la Capul Midia)

- Ca ecosistemul cuprinde 30 de tipuri cum ar fi brate, canale, garle, lacuri, plauri, terenuri inundabile, grinduri fluviale si maritime, pajisti de lunca, paduri de salcii si, nu in ultimul rand, Padurile Letea si Caraorman, care prezinta multe asemanari (dune inalte de nisip, 7-13 m h, liane, copaci seculari si as mai adauga eu, roiuri de tantari care nu stiu de frica Autanului! Dar, uneori, curiozitatea si dragostea de cunoastere inving orice piscatura nemiloasa).

- Ca exista 5 faze importante in formarea Deltei Dunarii:

-         Faza de Golf (de la inceputul perioadei post-glaciare, acum aproximativ 10 000 ani BP)

-         Faza Lagunara (fluvio-lacustra)

-         Faza Sfantu Gheorghe I

-         Faza Sulina

-         Faza Sfantu Gheorghe II si Chilia

- Ca Delta Dunarii este locuita inca din perioada paleoliticului (mil XI a Chr)

- Ca primele asezari umane au fost fondate de reprezentatii culturilor Hamangia, Boian, Gumelnita, Cernavoda I.

- Ca printre primele reprezentari cartografice sunt cea din jurul anului 1730, descoperita de I.Lepsi intr-un document, harta ruseasca din 1835 sau harta Deltei Dunarii dupa Giacomo Cantelli, din 1689.

De altfel, in sala principala a Centrului Ecoturistic Delta Dunarii trona trofeul “Marul de Aur”, care a fost primit de Rezervatia Biosferei Delta Dunarii din partea Federatiei Internationale a Jurnalistilor si Scriitorilor in domeniul Turismului (FIJET)

Taxa foto era dubla fata de pretul de intrare asa ca am preferat sa imi iau doar notite. Si in final, iata cam ce ar trebui sa contina un bors pescaresc: peste slab (stiuca, biban, salau), dar si gras (crap, somn, sanger, caras), apa din Dunare, otet pentru acrit, nu prea multe legume, ca sa nu acopere aroma pestelui (ceapa, cartofi, rosii si ardei gras), o tzara sare si multa verdeata. O nebunie! Un adevarat rasfat al simtului gustativ!

Si ca sejurul sa fie unul complet, in drum spre casa am avut parte de un apus incendiar. Iar cele 6 ore au trecut parca mult mai usor, chit ca pe o buna bucata de drum Sageata are mers de personal….

Daca aveti o lista a locurilor pe care sa le vedeti inainte de a iesi din tara spre alte locuri indepartate, nu uitati sa vizitati si Delta Dunarii. Chiar ma gandeam cu mandrie ca avem cea mai frumoasa Delta din Europa, Delta fluviului care strabate atatea tari si ca sunt atatia straini care o viziteaza.

Albumul foto complet poate fi gasit aici, precum si cateva filmulete de pe Canalul Flamanda, Lacul Rosu si Canalul Erenciuc.