Prin Muntii Cernei si Mehedinti, la inceput de an

Nu mai fusesem prin Baile Herculane din studentie. Mai trecusem o data prin statiune, acum vreo 3 ani si totul imi paruse complet schimbat, modernizat. Cu toate acestea, exista o discrepanta intre pensiunile ridicate in ultimii ani si cladirile istorice in continua degradare.

Vazusem tura postata de Mugurel pe carpati.org insa, din aceleasi motive tehnice pentru care nu putusem ajunge nici in tura din Valcan din decembrie si care stiam ca imi vor cam pune betze in roate si de data aceasta, am zis "pas", mai ales ca tot ezitand, tura se inchisese. De chef de plimbareala prin munti, eventual prin zapada, nu duceam lipsa. Apoi am vorbit cu Cristina si am aflat ca ar mai fi totusi niscaiva locuri si ca sigur Mugurel ar fi de acord sa mergem si noi doi. Zis si facut. Ne-am inscris oficial la tura si ne-am ocupat de restul "formalitatilor": cerere de invoire la serviciu, bagaj, bilete. Am preferat un tren care pleca vineri la 15:45 si ajungea pe la 21:11 in Herculane, celui de noapte, avand in vedere ca a doua zi, la ora 8, trebuia sa intram in traseu, iar o noapte nedormita, dupa o saptamana de munca, nu era tocmai ideala.

La tura urma sa participam vreo 17 oameni stransi de prin o gramada de parti ale tarii: Bucuresti, Ploiesti, Craiova, Tg-Jiu, Petrosani, Resita - oameni cu firi diferite, dar cu aceeasi pasiune in comun: muntele si  drumetiile.

Ca o paranteza, mi se pare un lucru mare sa organizezi o tura in stilul carpati.org, sa te ocupi de o gramada de detalii, sa incerci sa tii unit un grup din care poate nu cunosti nici macar o treime. E ceva ce putini oameni il pot face si pentru asta am toata admiratia.

In cele 2 zile, Mugurel ne-a plimbat pe crestele Domogledului, pasind cu sfiala la inceput pe Poteca Pisicii - care insa nu si-a aratat gherutele (poate si din cauza catelusei curajoase care ne-a insotit tot drumul, in ciuda puilor din burta), prin pesteri, prin poieni, paduri si chei de ale caror denumiri nu citisem decat putin pe net, neexistand prea multe descrieri cunoscute ale Muntilor Cernei si Mehedinti, asa cum din pacate se intampla si cu alti munti de pe la noi.

Ar fi un ghid turistic, cel al Dlui Marius Terchila ("Valea Cernei. Trasee turistice in Muntii Mehedinti si in Muntii Cernei ") si inca o monografie de care am aflat abia la fata locului - "Drumetind prin Muntii Banatului", pe care vreau sa le caut pt colectia mea pretioasa. Info utile pot fi gasite si aici. Oricum aveam incredere deplina in organizator, iar un pic de suspens, de surpriza nu stricau sa existe si in aceasta tura, sa fie sarea si piperul din intreaga poveste.

Fiecare traseu a avut farmecul sau, insa cel din prima zi a fost pe departe no 1 din aceasta tura. Incercam sa imi imaginez inainte de a porni la drum cam cum va fi, insa intreg traseul s-a dovedit a fi complet diferit fata de cum mi-l inchipuisem eu. Mult mai spectaculos!

Dupa un urcus pe CA, care ne amintea de Drumul Serpentinelor din Brasov, inspre Tampa, dar mult mai lung si mai sustinut, am ajuns la Crucea Alba, un excelent punct de belvedere spre restul Muntilor Cernei si Mehedinti.

Apoi am continuat pana la Grota lui Serban, unde am facut o scurta incursiune la frontale.

Am continuat drumul pe BG, prin padure, apropiindu-ne cu fiecare pas de misterioasa Poteca a Pisicii. Eram tare curioasa sa vad aceasta poteca, de care citisem ca ar fi singura portiune mai expusa din traseu si care, in conditii de gheata sau polei nu ar fi tocmai recomandabil de parcurs. Si a aparut. Si odata cu ea s-au deschis si orizonturile de jur imprejur, permitandu-ne sa admiram departarile pana dincolo de firul argintiu al Dunarii, spre muntii Serbiei, ori de piscurile inzapezite ale Muntilor Cernei si Almajului. Am avut noroc si de putin soare, care s-a itit de dupa nori exact cand am iesit si noi din padure. Creasta Domogledului, cu cele doua varfuri - Domogledul Mic (1099 m) si Domogledul Mare (1105 m) - are o frumusete aparte mai ales asa cum am cunoscut-o noi, imbracata intr-o mantie fina, brodata cu floricele inghetate si pudrate in alb si argintiu. Am admirat Pinii Negri de Banat, un adevarat simbol al Muntilor Cernei si Mehedinti de care tot citisem prin jurnale si pe care ii admirasem doar prin fotografiile altor drumeti.

Dupa ce am trecut de cele doua varfuri ale masivului Domogled, am inceput sa coboram, reintrand in padure, pana in Poiana Musuroane, unde am facut un bine-meritat popas cu degustat de bunataturi: unii cu sandvisuri, altii cu biscuiti, ciocolata si mere, altii cu cafeluta si ceai, preparate ad-hoc.

Ultima bucata de traseu a trecut prin Cheile Jeralau, o vale larga si seaca, dar plina de frunze moarte care ascundeau mici capcane din bolovani si cioturi de lemn, pe care din neatentie te mai puteai impiedica - ceea ce normal ca mi s-a intamplat si mie (nu prea exista tura din care sa nu ma intorc cu cate o vanataie - vorba lui Florinake, ar tb sa imi tatuez fiecare negritura ca sa imi ramana ca amintire si dupa ce se vindeca :)).

Seara ne-am rasfatat la "Magic" cu bunataturi calde, altii la o baie in apele termale, ceva mai tarziu, iar altii punand tara la cale pentru a doua zi, mai in gluma, mai in serios, incercand sa incropeasca un traseu dupa descrierile pline de poezie ale Dlui Terchila.

A doua zi ne-am inscris in Circuitul Foisoarelor - un traseu care pe masura ce il descopeream realizam ca il mai facusem, partial, cu muuulti ani in urma, prin scoala generala. Cel putin portiunea cu Grota cu Aburi si primul punct de belvedere, de unde se putea intrezari si Crucea Alba din traseul precedent. Cu toate acestea, de Izvorul Munk nu imi mai aminteam. Ehei, sunt mai bine de 20 de ani de atunci.

Dupa ce am ajuns in Platoul Coronini, am inceput sa urcam prin paduri de foioase, cu popasuri scurte la fiecare Foisor din traseu (Verde, Galben, Rosu), pana in Poiana cu Peri (768 m), de unde am putut admira Muntii Banatului in departari.

Timpul a fost cam limitat de trenul de intoarcere, asa ca am inceput sa coboram mai intai pe BR si apoi pe PG, pe Cracul Arendasul, o coborare care ne-a cam pus genunchii la incercare.

A fost o plimbare placuta, ca de duminica, de circa 5 h, in care am imbinat efortul depus la urcus, cu placerea de a te afla in inima naturii.

Si in aceasta zi vremea fusese generoasa cu noi, incepand sa se strice abia la plecare, cand ne-am luat ramas bun unii de la altii, pornind fiecare spre casele sale, majoritatea intorcandu-ne cu IR de 16:52 in care am continuat povestile, ne-am amuzat si am picotit pret de alte 5 ore, pana acasa, in Bucuresti.

"Dovada" celor spuse poate fi gasita aici.