Cu caiacul pe Neajlov

Neajlovul a devenit o atractie de-a lungul timpului, gratie incarcaturii sale istorice, dar si a frumusetii naturale.

A fost martor tacut ori aliat de nadejde al romanilor in bataliile purtate de-a lungul istoriei, in timpul marilor domnitori ai Valahiei, Vlad Tepes si Mihai Bravu. Nici nu e de mirare ca turcii pusesera ochii pe noi si vroiau cu orice pret sa ne cucereasca. Astfel, in iarna lui 1476, in timpul bataliei cu Basarab Laiota (aliat cu otomanii) Vlad Tepes si-ar fi gasit tragicul sfarsit pe locul unde azi e ridicata Fantana cu Nuc din Rezervatia Naturala Comana si unde creste o specie rara, protejata, Ghimpele (aparut, conform legendei, la moartea domnitorului). Insa, cu mai bine de un secol  mai tarziu, oastea condusa de Mihai Bravu avea sa poarte o victorie rasunatoare impotriva otomanilor, in Batalia de la Calugareni, in ciuda numarului superior al invadatorilor.

Neajlovul si-a capatat un renume bine meritat datorita Deltei pe care o formeaza in apropierea comunei Comana, unde se varsa in Arges, la vreo 186 km in aval de Podisul Getic, de unde izvoraste. Aici sunt intalnite o gramada de specii de pasari, dar si de animale, de asemenea intalnite si in Delta Dunarii, cum ar fi pescarusii Chiri pe care i-am putut admira sambata aceasta intr-o tura cu caiacul, intre Calugareni si Comana, sau mistretii, care au fugit speriati prin desisurile padurii de pe malul drept al raului.

Fata de Ialomita si Arges, pe care fusesem cu caiacul in urma cu vreo 2 ani, autenticitatea Neajlovului e data de vegetatia de-a dreptul luxurianta si de ingustimea canalului, pe alocuri, in special in ultima portiune, inspre lacul format langa Comana.

De doi ani asteptam organizarea unei ture pe Neajlov, intre timp bucurandu-ne de restul Rezervatiei Naturale de la Comana, primavara, cand infloresc viorelele si bujorii romanesti. Saptamana trecuta am primit newsletter de la echipa mcclaude-sport, prima pe anul acesta, prin care anuntau o tura de 4-5 ore pe Neajlov, intre Calugareni si Comana. Pretul era de 130 lei/pers si includea echipamentul (caiac de 2 persoane, padele si veste) si un scurt instructaj pentru a ne re-aminti notiunile elementare ale acestui sport: cum trebuie tinute padelele, cum pot fi manevrate in functie de directia pe care vrei sa o ia caiacul, cum te poti feri de vegetatia inalta de pe maluri, cum trebuie protejat minimul bagaj pentru a nu-l pierde sau a nu ti se uda lucrurile esentiale (oricum, banii din ziua de azi sunt plastifiati, la fel si actele de identitate sau permisul de conducere, mai greu cu aparatul foto sau cu telefoanele si cheia de la masina). De data aceasta mi-am calcat pe inima si nu am mai carat niciun aparat foto, avand telefonul lui Florin care e semi antiacvatic (daca e sa ii crezi pe cuvant pe producatori, caci testul nu i l-am facut) si, la rezolutie maxima, face vreo 50 si ceva de poze relativ decente. E un gadget potrivit pentru activitati outdoor, la un pret bun, mai mic decat intretinerea pe o luna de iarna.

Traseul porneste din satul Calugareni, de pe malul stang al Neajlovului, si continua pret de 4-5-6 ore (in functie de participanti, de popasuri si cazaturi in apa), pana la lacul de la intrarea in comuna Comana, unde tura se incheie frumos, cu cateva concluzii trase la Restaurantul Vlad Tepes.

Daca atat pe Ialomita, cat si pe Arges am incercat temperatura apei de cateva ori, de data aceasta nu am mai cazut din caiac, nici macar atunci cand Florin a facut schimb de locuri cu un alt coleg de tura. In acel moment m-am gandit ca daca e sa pice vreunul in apa, picam toti 3. Dar nu a fost cazul.

In caiacele de mai mult de 1 persoana e important ca partenerii sa se poata sincroniza. Ceea ce la noi nu se intampla decat destul de rar. Ne mai ciocneam padelele din cand in cand, asta cand unul din noi repeta miscarile: daca simteam ca ne ducem in stanga prea mult, repetam miscarile cu padela in partea dreapta, pentru a redresa caiacul. Se intampla in cazul acesta sa ne cam ciocnim padelele intre noi. Oricum, era amuzant.

Peisajul e destul de variat si nu te lasa sa te plictisesti, privirea fiindu-ti atrasa cand in stanga, cand in dreapta de pajisti intinse, paduri umbroase, papuris si stufaris des care mai mai sa iti scoata ochii daca nu esti atent, atat de mult se ingusteaza canalele, pe alocuri, spre final. Apa curge lin si uneori, mai ales in prima parte a traseului, te poti opri din “padelat”, lasand caiacul sa pluteasca lin, iar tu sa te bucuri de intreaga natura. Am ciulit urechile de cateva ori, la auzul diverselor vietati: mistreti care fugeau speriati de apropierea noastra, sau tot felul de pasari nevazute, ascunse prin stufaris, in special rate. M-a surprins numarul mare al libelulelor care parca formau un alai in jurul nostru, tinandu-ne companie aproape tot traseul.

Au fost si portiuni in care am inaintat mai greu, apele fiind inundate de plante, care din pacate consuma oxigenul, determinand moartea pestilor, sau o portiune cu gunoaie in care cu o mana ne tineam de nas si cu alta dirijam caiacul.

Dupa mai bine de 3 ore am ajuns la pontonul Ocolului Silvic de la Comana , unde am facut un popas scurt, pregatindu-ne sufleteste de partea distractiva a traseului, unde canalele incepeau sa se ingusteze foarte mult si unde trebuia sa tinem distanta intre noi, iar cel aflat pe locul din fata in caiac trebuia sa fereasca restul echipei cu padela, de stufarisul care forma un fel de pod peste ape.

Un lucru pe care il aflasem inca din Delta Dunarii era ca tantarii nu te ataca in timpul zilei decat acolo unde este foarte multa vegetatie si umezeala (in gradini, dupa ce au fost udate sau prin paduri), in rest ei aparand indeosebi la apusul soarelui. Pe ape niciodata nu am avut probleme cu ei, Cu toate astea, patita deja in tura din Valcan, am preferat sa fiu precauta si sa ma dau cu Autan inainte de a fi prea tarziu.

Dupa vreo ora de vaslit, impotmolit, ferit din calea micilor tepuse, am ajuns in lacul format in apropierea Comanei, unde am scurtat o portiune pe dig, continuand apoi pana pe malul de langa Restaurantul Vlad Tepes, tot pe apa.

Cu gandul la o noua aventura, poate prin tinuturi ariesene, ne-am luat ramas bun de la Claudiu, Daria si Vlad, nu inainte de a savura un pastrav prajit cu mult mujdei si mamaliguta si a depana diverse amintiri.

Albumul foto il puteti gasi aici.