plopi in vant si lemne-n foc,
frunze aramii.
Ca la fiecare jumatate de octombrie, un satuc de la poalele Plesei si ale munceilor Valcanului, praznuieste Sf Paraschiva, o ocazie poate unica peste an de a-i aduce mai aproape pe cei dragi, de a revedea locurile unde unele vise au capatat contur odinioara. Imi era dor sa simt toamna acolo unde i-am descoperit pentru prima oara farmecul, cu bune si rele, intr-un amalgam de senzatii si trairi. Sa simt frigul diminetilor care te face sa pui pe tine toate cojoacele groase, sa simt sub talpa bocancului frunzele fosnind, sa ma bucur de razele generoase ale soarelui tomnatec si de albastrul incredibil al cerului infinit, ca mai apoi sa ma cuibaresc langa soba, sa ascult lemnele trosnind in foc si vocea bunicii povestindu-mi exact ca pe vremuri...
Cat de tare! Si hramul satului mei e tot Sf. Paraschiva, acesta fiind si motivul pentru care mi-au luat o minivacanta ca sa fiu alaturi de familie.
ReplyDeleteSa mai zica cineva ca nu-s coincidentele interesante!
Foarte! :) Abia dupa ce am citit postul despre satul tau, am citit si pagina "Despre mine". Am un stil mai dezordonat de a citi si tocmai paginile "Despre" uit mereu sa le citesc.
ReplyDeleteSatucul copilariei mele este Baltisoara, undeva mai sus de Cheile Sohodolului.